Un nou cutremur in judetul Buzau
Un nou seism cu magnitudinea de 3,8 grade a avut loc, vineri dupa-amiaza, in judetul Buzau, scrie News.ro. In aceasta saptamana, in judetul Buzau s-au inregistrat zilnic cutremure.
Potrivit Institutului National pentru Fizica Pamantului, cutremurul – cu magnitudinea 3,8 – a avut loc la ora 16.36, la o adancime de 147,1 kilometri.
Luni, in zona seismica Vrancea, in intervalul 0.24 – 22.16, au avut loc patru cutremure, cu intensitati intre 2,3, si 3,1, in timp ce marti in judetul Buzau s-a produs un cutremur cu magnitudinea 4,6. Miercuri dimineata, la ora 5, 32, tot in zona seismica Vrancea, in judetul Buzau, s-a produs un seism cu magnitudinea 4,9. Joi dupa-amiaza, s-a inregistrat, tot in Buzau, un seism cu magnitudinea 3,8.
Directorul onorific al Institutului National de Fizica Pamantului (INFP), Gheorghe Marmureanu, a declarat, miercuri, ca, din analizele si cercetarile sale, urmatorul mare cutremur care se va produce in Romania va fi in anul 2040 sau in perioada 2077 – 2078. In schimb, directorul INFP, Constantin Ionescu, sustine ca nu se pot face astfel de estimari, dar afirma ca seismele inregistrate in ultimele zile sunt normale pentru zona Vrancea.
In ultimii doi ani, in Romania au avut loc peste 25 de seisme cu magnitudine peste 4.
In Romania, cel mai puternic cutremur din acest an a avut loc in 8 februarie, in Vrancea, si a avut magnitudinea 5, fiind resimtit si la Bucuresti.