Un nou șef la OMV: Alfred Stern va veni în locul lui Rainer Seele
Alfred Stern (56 ani) va fi noul președinte și director executiv al OMV, începând cu 1 septembrie 2021, primind un mandat de trei ani, cu posibilitate de prelungire pentru încă doi ani, sub rezerva acordului reciproc, a anunțat compania austriacă OMV. Numirea lui Alfred Stern a fost decisă marți în Consiliul de supraveghere al OMV. Alfred Stern este în prezent membru în Comitetul Executiv al OMV, cu atribuții în sectorul chimic. Rainer Seele, actualul președinte al comitetului executiv și CEO al OMV, va demisiona de comun acord începând cu 31 august 2021.
Experiența sa în industria chimică l-au făcut candidatul ideal pentru această funcție, a afirmat Mark Garrett, președintele Consiliului de supraveghere al OMV. Aceasta în condițiile în care se dorește ca OMV să treacă printr-o tranformare și să pună mai mult accent pe industria chimică și economia circulară.
Alfred Stern a afirmat că tranziția energetică va duce la schimbări în diferite piețe și sectoare, iar OMV va intra într-un proces de decarbonizare.