Un oligarh rus apropiat de Putin a finanțat nunta lui Donald Trump Jr. / Reacția cuplului: „Un cadou de la un prieten”
Fiul cel mare al președintelui SUA s-a căsătorit cu Bettina Anderson, o tânără cunoscută în lumea mondenă din Palm Beach, în cadrul unei petreceri de trei zile desfășurate pe două insule private exclusiviste.
Umar Kremlev, un oligarh rus din cercul intim al lui Vladimir Putin și șeful Asociației Internaționale de Box, a cheltuit sute de mii de dolari pentru a finanța parțial nunta fiului președintelui SUA, potrivit unui reportaj publicat de ProPublica, un site independent american de jurnalism de investigație, citat de The Guardian.
Citând documente și trei surse anonime, publicația a relatat că Kremlev a acoperit costurile de închiriere pentru una dintre insulele unde a avut loc recepția și unde au fost cazați oaspeții, alături de alte cheltuieli importante, inclusiv un spectacol grandios de artificii.
Fondurile au provenit de la o entitate afiliată asociației de box din Dubai, pe care organizația o folosește pentru tranzacții financiare, scrie sursa citată.
Deși evenimentul a fost unul extravagant, lista invitaților a fost restrânsă, la eveniment participând doar aproximativ 50 de persoane, dintre care majoritatea erau membri ai familiei apropiate, prieteni apropiați și parteneri de afaceri ai cuplului.
Kremlev nu a participat la ceremonia propriu-zisă la care au fost invitați doar 18 oaspeți, conform unor surse citate de ProPublica, dar a fost prezent la petrecere alături de un grup numeros de ruși.
Din acest grup au făcut parte Elena Sobol, mâna dreaptă a lui Kremlev la IBA, dar și Alexander Lagutin, un om de afaceri rus cu conexiuni strânse în aparatul de stat de la Moscova.
Lagutin, care a deținut funcții de conducere la un contractor din domeniul apărării și la o companie energetică de stat, fusese alături de Kremlev în China cu doar câteva zile înainte de nuntă, ca parte a delegației oficiale a lui Vladimir Putin.

Cine este Umar Kremlev
Kremlev are o relație de lungă durată cu Vladimir Putin. El conduce Asociația Internațională de Box (IBA), o organizație sportivă susținută direct de compania energetică rusă de stat Gazprom.
Cu doar o lună înainte de nuntă, președintele rus îi acordase personal o înaltă distincție de stat, Ordinul Prieteniei. Din cauza acestor legături strânse cu Kremlinul și cu serviciile de securitate ruse (FSB), guvernul ucrainean a impus deja sancțiuni împotriva sa.

Reacția cuplului: „Un cadou de la un prieten”
Donald Trump Jr. și soția sa, Bettina, au confirmat oficial contribuțiile financiare ale oligarhului rus, însă au respins orice speculație politică.
Într-o declarație comună publicată pe contul de Instagram al Bettinei Trump, cuplul a precizat că s-a căsătorit în cadru privat pe 22 mai, înconjurați doar de familie, iar Kremlev a organizat pur și simplu două nopți de festivități după ceremonie.
Cei doi au caracterizat sumele primite drept „un cadou de nuntă extraordinar de generos din partea unui prieten, pentru care am fost și rămânem incredibil de recunoscători”.
„Prietenia nu necesită un motiv politic. Generozitatea nu vine automat cu un scop ascuns. Iar uneori, un cadou de nuntă este pur și simplu un cadou de nuntă”, a transmis cuplul.
Un purtător de cuvânt al lui Trump Jr. a completat că Umar Kremlev este un prieten personal cu care acesta nu are relații de afaceri, menționând că cei doi s-au cunoscut recent prin intermediul unui prieten comun din lumea vânătorii.
Reacții la Washington
Un lider democrat a cerut explicații cu privire la legăturile familiei Trump cu Kremlev. „De ce a finanțat un oligarh rus apropiat de Putin nunta lui Trump Jr. din Bahamas?”, a scris pe rețelele sociale Robert Garcia, membru de rang înalt și liderul democraților din Comisia de Supraveghere a Camerei Reprezentanților.
„Umar Kremlev a cheltuit sute de mii de dolari pentru fiul președintelui. Ce a primit în schimb? Avem nevoie de răspunsuri”, a adăugat el.
Donald Sherman, președintele și directorul executiv al organizației „Citizens for Responsibility and Ethics in Washington” (CREW), a declarat că este în interesul public ca Congresul să ia în considerare cu seriozitate impunerea obligației de a depune declarații financiare nu doar din partea președintelui, ci și din partea copiilor majori ai acestuia.
Esența problemei o constituie natura prieteniei și dacă oferirea cadourilor este sinceră sau menită să influențeze, a spus Sherman. „Știm că companiile private și guvernele străine au încercat să câștige favoarea lui Don Jr. pentru a-și servi propriile interese financiare. Prin urmare, este important să existe un anumit grad de transparență atunci când persoane legate de guvernul rus îl copleșesc pe fiul adult și bogat al președintelui cu cadouri scumpe.”
El a adăugat: „Cei mai mulți dintre noi învățăm încă din copilărie că «nu există nimic pe gratis». Una este dacă, în cadrul acestei prietenii, are loc un schimb reciproc de cadouri generoase. Alta este dacă tatăl cuiva devine președinte și, brusc, acest nou prieten începe să ofere cadouri – acest context contează foarte mult.”
La rândul său, Frank Montoya Jr., fost oficial al FBI, a subliniat gravitatea situației: „Dacă eu îți plătesc nunta, la un moment dat o să-mi rămâi dator. Asta ar trebui să fie de neconceput în cazul fiului președintelui.”
Rămâne neclar de ce Kremlev a contribuit la finanțarea evenimentului, în condițiile în care averea personală a lui Trump Jr. este estimată la aproximativ 300 de milioane de dolari, iar cei doi s-ar fi cunoscut doar de puțin timp, notează The Guardian.
Președintele Donald Trump nu a participat la nuntă. El le-a spus reporterilor, cu câteva zile înainte de eveniment, că va fi doar o ceremonie privată mică: „I-am spus (lui Donald Trump Jr.), știi, nu este un moment potrivit pentru mine. Am o problemă numită Iran și alte lucruri.”