Sari direct la conținut

Un om trece strada. Ilegal. Ce faci? Îl vezi. Apeși pedala până la podea. Nu-i asta imoral?

HotNews.ro
Textul este despre traversat ilegal. Șofat abuziv., Foto: Dreamstime.com
Textul este despre traversat ilegal. Șofat abuziv., Foto: Dreamstime.com

Am și eu această întrebare. Da. Traversez brambura. Și ieri am tăiat-o aiurea prin mijlocul bulevardului. Era cam pustiu. Și ce vezi? Mă trezesc cu o mașină claxonând uriaș și mergând ca nebuna. Cred că avea 80 pe oră. Ieșise de pe o stradă laterală cu precauție și intrând în bulevard s-a trezit șmecheră, tartoră, rege. Șoferul a băgat pedala blană și uite cum m-a speriat. Bineînțeles, recunosc eu am traversat ilegal. Imoral. Fără să simt pericolul. Nu-i prima oară. Nu va fi ultima oară. Dar totuși am o întrebare șoferul este chiar nevinovat? N-are și el urme de vinovăție?

Repet, nu-i prima oară. Nu-i prima oară când văd astfel de situații.

Nu-i prima oară când eu păcătuiesc. Uite, ieri la Unirii. De la Hanul lui Manuc către bulevardul Coposu traversez cu un chai latte în mână. Nu se vede nimeni-nimeni pe asfalt-bulevard. E semaforul pe roșu. Și când să fac al șaptelea pas ilegal, pe zebră, vine unul și mă claxonează, mă urlă, mă sperie cu viteza lui amețitoare. Bagă pedala-blană aiurea.

Nu-l văzusem. A ieșit de undeva, în bulevardul mare-mare. Și simte că-i viteaz și-i dă blană. E de bun simț chestia asta? Întreb. Întreb că mă scot din sărite vitejiile astea. Adică, nu putea să meargă încet în continuare? Trebuia văzându-mă că-s om rătăcit pe asfalt, trebuie să apese pe pedală, să dea blană?

Da, omul, eu, pe trecere, pe roșu, e ilegal, dar vâzându-l totuși, tu, ești moral?

Obsesia de a prinde calea liberă, de a te băga repede pe culoar poate fi motivantă psihologic. Uraaa, e liber! Băi, dar un pic, un pic de bun simț nu te mușcă de ceafă, de fund? Tu instalat comod în mașina ta, apeși pe accelerație ca dementul. În fața ta e un OM, nu doar un biet pieton.

Omul, da, o fi ilegal, dar acceleratul ăsta beat este moral? Întreb.

De ce întreb? că am pățit-o.

Întrebarea mi s-a urcat la cap mai ales din furie.

Revin. Mă vezi că traversez ca un bou. De ce tu șofer trebuie să accelerezi ca nebunul?

Tu ai Puterea. Puterea de a face bine, puterea de a accelera. De ce faci abuz de putere?

Vezi omul. Nu-l poți tu ocoli cu vehicolul, nu-l poți ierta că e greșit? Unde te grăbești? Unde ți-e omenia?

PS: Acest articol nu-ndeamnă la ilegalități. Nu traversați aiurea strada. Strada se traversează pe la zebră, trecere de pietoni, pe culoarea verde.

Photo 52419404 © Luciano MortulaDreamstime.com

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro