Un Parlament de jucarie (de Cristian Ghinea)
Relaxarea ce a cuprins scena politica dupa aderarea la UE este doar o parte a unei relaxari ceva mai generale. In politica, relaxarea se manifesta, paradoxal, prin criza, pe principiul: ne-am vazut cu sacii in caruta, acum ne putem da autogol.
Modul in care, la nici doua luni dupa acel revelion al integrarii, Senatul da un mesaj politic prin votul de blam la adresa Monicai Macovei este relevant pentru intregul reflux ce pare ca ne cuprinde odata ce a trecut euforia.
Nu doar ca cel mai popular ministru la Bruxelles devine cel mai nepopular membru al executivului in Parlament este ingrijorator, dar si dezbaterea in sine a motiunii simple a fost cu totul descurajanta pentru toti cei care sustineam pina acum, intrebati de oficiali si jurnalisti straini, ca Romania a facut progrese si a depasit momentul de la care reformele in justitie sint ireversibile.
De fapt, senatorii ne-au spus limpede si raspicat ca nu am depasit nici un moment, ca totul se poate schimba si ca pot cere linistiti de la tribuna oprirea unor anchete judiciare. Voteaza cu o majoritate confortabila si anonima, apoi se mira ca din afara ni se dau semnale ca se va activa clauza de salvgardare pe justitie.
O mirare care a cuprins si largi segmente din presa, ce a redescoperit brusc ca Romania este stat suveran, tocmai dupa ce ne-am bucurat de revelion ca Romania a intrat in UE, deci nu mai este un stat chiar atit de suveran.
De altfel, mirarea este cu totul ipocrita.
Statul suveran Romania a acceptat ultimul raport la Comisiei Europene in care se spunea negru pe alb: Comisia recomanda acceptarea Romaniei in 2007, dar va monitoriza in continuare unele domenii, printre care si justitia, unde trebuie facute anumite lucruri (intre care continuarea credibila a anchetelor la nivel inalt deja incepute si infiintarea unei Agentii de Integritate puternice si
independente). Daca statul suveran Romania avea retineri atunci, putea sa trimita Comisia la plimbare, sa spune ca nu ne dicteaza noua Bruxelles-ul ce anume avem de facut si ca vrem sa raminem in continuare la fel de corupti cum ne-am obisnuit sa fim. Se pare ca ne apuca un dor nebun de suveranitate numai cind ne convine si impotriva cui ne convine.
Nu persoana Monicai Macovei este importanta aici, desi nu vad cum am putea justifica inlocuirea ei cu argumentele din motiunea simpla. Practic, acolo se spune ca tot ce a contabilizat Comisia in ultimii doi ani ca progrese in domeniul Justitiei reprezinta de fapt politie politica si anchete dirijate politic.
Cum bine observa Alina Mungiu-Pippidi, senatorii au dat un vot anti-Macovei fara a oferi vreo garantie ca aceste progrese vor continua, ba dimpotriva, au spus ca le vor opri. In aceste conditii, votul dublu al senatorului PRM Tanasescu devine irelevant in fapt. Daca se va revota, majoritatea din Senat se va mentine aceeasi. Procedural, insa, nu e irelevant.
Victor Ponta spune ca scandalul votului dublu este foc de paie, cind diferenta a fost atit de mare. Sa fie anulat votul lui Tanasescu si gata. Imi imaginez ce ar fi spus Victor Ponta daca motiunea ar fi fost respinsa si daca un senator de la putere era prins cu ocaua mica. Frauda, politie politica in Parlament etc. Altfel, termenul de „senator al puterii” devine tot mai relativ.
Paul Pacuraru, PNL, ne-a asigurat pe toate posturile TV ca Tanasescu nu putea vota dublu, doar el a impartit impreuna cu Gheorghe Funar cite doua bile fiecarui votant, deci Tanasescu ar fi trebuit sa vina cu bilele de acasa. Asa este, a confirmat si onorabilul Funar, sint nebuni cei care acuza frauda.
Dupa ce s-au luat listele la puricat, s-a vazut ca voturile erau mai multe decit numarul celor prezenti, ceea ce inseamna fie ca perechea Pacuraru-Funar a distribuit mai multe bile, fie ca Tanasescu a venit totusi cu bilele de acasa, fie ca toti sint nebuni. Oricum, ar trebui sa i se anuleze votul, total de acord cu Victor Ponta.
Dar de unde stim cum a votat? Il credem pe cuvint, asa cum trebuie sa-i credem pe toti. Pentru ca a fost vot secret.
Discutam de o saptamina despre votul uninominal si sintem usor ridicoli cita vreme in Parlament se mai voteaza inca secret. Adica, la ce bun ca vom putea vota uninominal daca nu vom putea sti cum voteaza trimisii nostri? Cind s-au schimbat regulamentele camerelor in 2005, votul nominal (afisat pe site-uri) a devenit regula.
La Camera Deputatilor chiar functioneaza, la Senat mai rar si la cerere. Dar parlamentarii pot decide sa voteze secret cind considera de cuviinta. Cu alte cuvinte, putem sti cum a votat senatorul Tanasescu pentru legea cailor de rasa, pentru legea vitei de vie sau pentru alt act legislativ dintre cele citeva sute pe care nu le baga nimeni in seama.
Dar la un vot atit de important ca la motiunea pe Justitie nu putem sti. Si nu doar ca nu se face public votul, dar s-a hotarit sa fie cu bile, adica sa nici nu existe informatia in sine: cine ce a votat. O forma perfecta de iresponsabilitate.
Parlamentul pare hotarit sa nu dea nici o sansa sustinatorilor sai. Asistam la un conflict constitutional intre o majoritate parlamentara ad-hoc si Presedinte.
O constitutie prea proasta pentru a defini clar atributiile Presedintelui, dar si prea laxa pentru a nu ii pune restrictii de actiune politica (cum am demonstrat in articolele trecute) lasa, de fapt, ecuatia puterii sa fie rezeolvata prin conflict politic.
De aici demersurile de suspendare a Presedintelui, de aici tifna cu care seful statului s-a prezentat acolo si a spus: considerati-va consultati, fac referendum.
PSD, PRM si PC, pe alocuri si PNL, striga: dictatura. Sa acceptam de dragul argumentatiei ca traim intr-o dictatura.
Ca in Belarus, desi Lukasenko ar fi fascinat sa afle de la Basescu cum a reusit sa faca o dictatura si totusi sa fie toata ziua injurat pe televiziunile detinute de opozitie (cum si jurnalistii din puscarii, studentii aruncati peste granita in Lituania si oengistii din Belarus ar fi fascinati sa afle de la colegii lor romani cum e sa traiesti intr-o dictatura din UE).
Dar, sa spunem ca Basescu este un tiran populist care asmute masele asupra Parlamentului, acest ultim bastion al gindirii libere, al responsabilitatii politice si al democratiei asezate. Intrebare: asa arata un Parlament care vrea sa reziste dictatorului?
Daca exista o amenintare la adresa democratiei din Romania, aceea este neputinta acestui Parlament de fi o institutie serioasa.