Un pompier a fost ranit in timpul interventiei pentru stingerea incendiului de la fabrica din Topoloveni
Un pompier a fost ranit, marti seara, in timpul interventiei pentru stingerea incendiului izbucnit la o fabrica de prelucrare a carnii din orasul Topoloveni, transmite Agerpres.
Potrivit reprezentantilor Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Arges, pompierul a calcat intr-o tava cu ulei incins si a suferit arsuri de gradele 1 si 2 la piciorul stang. Militarul a fost transportat la spital pentru ingrijiri medicale.
Din primele cercetari a reiesit ca incendiul a izbucnit de la un aparat de prajit in care se afla o cantitate mare de ulei, apoi s-a extins la acoperisul unei hale. Ulterior, flacarile au cuprins si o a doua hala, manifestandu-se pe o suprafata totala de aproximativ 6.000 de metri patrati.
La fata locului au actionat opt autospeciale cu apa si spuma si o autoscara, incendiul fiind izolat si lichidat dupa mai multe ore. Pompierii au format si un dispozitiv de protectie, pentru a evita extinderea focului la celelalte patru hale din incinta.
In urma incendiului nu s-au inregistrat victime, toti angajatii aflati in incinta reusind sa se autoevacueze inainte de extinderea flacarilor.