Un roman consuma zilnic 260 de litri de apa
Un roman consuma zilnic, in medie, 260 de litri de apa, aproape dublu fata de cetatenii Uniunii Europene, unde consumul zilnic este de circa 100-150 litri de apa de persoana, a declarat Andreas Baude, directorul general al Apa Nova Bucuresti, informeaza Rompres.
In Franta, o persoana consuma, in medie, 120 de litri de apa zilnic. La Praga si Budapesta, unde Apa Nova este, de asemenea, furnizor de servicii de alimentare cu apa si canalizare, consumatorii utilizeaza zilnic mai putin de 150 de litri de apa.
Directorul Apa Nova a precizat ca in aceste capitale s-a ajuns la rezultatele actuale in timp, pentru ca in urma cu cinci ani consumul era de peste 300 de litri de persoana, zilnic. „Oamenii s-au disciplinat foarte repede in ceea ce priveste consumul de apa, cu atat mai mult cu cat era vorba de pretul pe care il plateau pentru apa”, a spus Andreas Baude.
Directorul general al Apa Nova se asteapta la rezultate similare si in Romania. In 1999, cand compania se afla in negocieri pentru preluarea serviciilor de alimenatre cu apa si canalizare, in Romania consumul zilnic era de peste 600 de litri de apa de persoana. Pe viitor, tinta de consum pentru populatie este de 150-160 de litri apa de persoana pe zi, a precizat Andreas Baude.
Randamentul retelelor de distributie ale Apa Nova variaza intre 57 – 67%. Randamentul global (diferenta dintre cantitatea de apa cumparata de Apa Nova de la Apele Romane si cea care ajunge la consumator) este de 50 – 51%.
Reprezentantii regiei au declarat ca nu detin date certe cu privire la pierderile din retea si au spus ca nu pot preciza cat din aceste pierderi sunt cauzate de defectiunile retelei si cat de consumatorii ilegali.
In noiembrie 2001, Apa Nova avea zilnic circa 900 de avarii in retea. In septembrie 2002, se inregistrau aproximativ 210 avarii, iar in prezent sunt sesizate mai putin de 90 de avarii zilnic.
Apa Nova are un program de investitii pentru 2004 de peste 21 de milioane de euro, la care se adauga alte aproape 23 de milioane de euro, investitii la statia de tratare a apei de la Crivina, a anuntat Andreas Baude.
El a precizat ca investitiile vor fi facute exclusiv din fondurile proprii Apa Nova, cu exceptia celor de la statia de tratare Crivina, unde banii provin dintr-un imprumut de la Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD).
Pentru anul 2004, directorul Apa Nova estimeaza o cifra de afaceri de circa 60 de milioane de euro. In prima jumatate a anului 2004, cantitatea de apa vanduta de Apa Nova a fost de 190 de milioane de metri cubi, cantitate care a depasit estimarile initiale de 185 de milioane de metri cubi de apa.