Un tribunal din Rusia a ordonat închiderea conductei care aduce petrol kazah la Marea Neagră
Caspian Pipeline Consortium (CPC), care transportă petrol din Kazahstan către Marea Neagră prin unul dintre cele mai mari oleoducte din lume, a fost somat de un tribunal rus să își suspende activitatea timp de 30 de zile, deși sursele Reuters au declarat că exporturile continuă să curgă.
CPC, care gestionează aproximativ 1% din petrolul mondial, a explicat că hotărârea de suspendare a operațiunilor are legătură cu actele privind deversările de petrol și a precizat că consorțiul, din care fac parte și firmele americane Chevron și Exxon, trebuie să respecte hotărârea judecătorească de marți.
Două surse comerciale familiarizate cu operațiunile terminalului au declarat pentru Reuters că exporturile de petrol de la terminalul CPC de la Marea Neagră continuau miercuri dimineață. Alte trei surse din industrie au declarat că livrările de petrol din câmpuri către conducta CPC nu erau întrerupte miercuri dimineață.
CPC a refuzat să facă alte comentarii cu privire la activitatea și operațiunile sale.
Orice întrerupere majoră a conductei CPC ar pune și mai multă presiune pe piața mondială a petrolului, care se confruntă cu una dintre cele mai grave crize de aprovizionare de la embargoul petrolier arab din anii ’70.
Prețul petrolului LCOc1 a urcat miercuri, cu peste 1%, la peste 104 dolari pe baril, impulsionat de îngrijorările legate de aprovizionare.
Conducta CPC se află în centrul atenției de când Rusia a declanșat „operațiunea militară specială” în Ucraina, ceea ce a dus la restricții pentru exporturile rusești pe fondul sancțiunilor occidentale și a dus la o creștere a prețului petrolului.
Statele Unite au impus sancțiuni asupra petrolului rusesc, dar au declarat că fluxurile din Kazahstan care trec prin Rusia ar trebui să funcționeze neîntrerupt.