Sari direct la conținut

Un turist din Argeș s-a înecat în lacul Techirghiol

HotNews.ro
Un turist din Argeș s-a înecat în lacul Techirghiol

Un turist în vârstă de 66 de ani din Argeș s-a înecat, sâmbătă, în lacul Techirghiol, din județul Constanța, informează Medifax. Echipajul de Ambulanță care a intervenit a încercat timp de o oră să-l resusciteze, însă fără succes.

Potrivit IPJ Constanța, incidentul a fost anunțat sâmbătă la numărul de urgență 112. Potrivit celui care a făcut apelul, unui bărbat de 66 de ani, care se afla în apele lacului Techirghiol, i s-a făcut rău.

La fața locului s-a deplasat un echipaj de Ambulanță, care a încercat timp de o oră resuscitarea bărbatului. Potrivit medicilor, turistul din Argeș, în vârstă de 66 de ani, era în stop cardio-respirator în momentul în care a fost preluat.

Polițiștii fac cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care a murit bărbatul.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro