Un vicepreședinte al ANRE a demisionat. Motivele ar ține de OUG 114
Unul dintre cei doi vicepreşedinți ai Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), Henorel Soreaţă, și-a depus demisia la Parlament în urmă cu o săptămână, potrivit informațiilor HotNews.ro. Chiar dacă a trecut o săptămână de la demisie, nici până astazi ANRE nu a transmis un comunicat oficial despre aceasta.
HotNews.ro a întrebat încă de pe 19 martie despre această demisie, iar reprezentanții ANRE au evitat să răspundă oficial.
Motivul demisiei ar fi legat de prevederile din controversata OUG 114/2018, care bulversează întreaga piață a energiei din România. Între Henorel Soreață și inițiatorii OUG 114 ar fi existat neînțelegeri pe această temă.
Demisia a fost înaintată Parlamentului deoarece și numirea a fost făcută de Parlament.