Skip to content
Parteneriat media

Un weekend în august la Brașov – descoperă orașul în ritmuri muzicale, la Brașov Jazz & Blues Festival

Smile Media
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Brașovul este una dintre cele mai iubite destinații, preferată atât de turiștii români, cât și de cei străini, iar sărbătoarea de Sfânta Maria este un bun prilej de a redescoperi orașul, de această dată în ritmuri de jazz și blues.

Scena principală, în centrul orașului

Între 14 și 16 august, Piața Sf. Ioan din Brașov se transformă într-o mare scenă de jazz & blues, odată cu cea de-a 14-a ediție a Brașov Jazz & Blues Festival, un eveniment care va reuni în inima orașului artiști titrați internațional, din România, SUA, Franța, Germania și Cuba.

Vineri, 14 august, sub semnul curajului în diferite forme: Ana Cristina Leonte și Janiva Magness

Sunetele de deschidere ale ediției 14 îi aparțin Anei Cristina Leonte, una dintre cele mai originale și curajoase voci ale jazzului românesc contemporan. Artista, originară din Suceava și formată la Universitatea Națională de Muzică din București, sub îndrumarea lui Mircea Tiberian, va lansa la Brașov, în 14 august, Now to Now, primul album de spoken word jazz din România, un proiect care îmbină jazzul contemporan cu muzica electronică și poezia vorbită.

În a doua parte a serii, publicul o va putea asculta pentru prima dată în România pe Janiva Magness (SUA), una dintre cele mai valoroase și influente artiste ale blues-ului contemporan, cu un palmares care cumulează șapte Blues Music Awards din 29 de nominalizări, alături de o nominalizare la Grammy, plus 16 albume.

În 2026 se vor împlini 35 de ani de la debutul său discografic cu More Than Live — aniversare marcată și prin lansarea unui nou album înregistrat live. Janiva Magness impresionează nu doar prin cariera muzicală redutabilă, ci și prin povestea de viață în care bluesul a devenit sprijinul ce a ajutat-o să depășească traumele unei copilării petrecute în case de plasament.

Sâmbătă, 15 august, o seară americană cu Sharrie Williams și Walter Trout

Sâmbătă, 15 august, programul din Piața Sf. Ioan continuă cu două nume de top ale scenei internaționale. Sharrie Williams (SUA), „The Princess of Gospel Rockin’ Blues”, revine la Brașov Jazz & Blues Festival pentru un nou concert în care se vor auzi influențe de gospel, soul și rock. Artista din Michigan cântă de mai bine de două decenii pe scenele de blues din Europa și Statele Unite, dar pentru publicul brașovean este deja „de-a casei”, ea fiind una dintre prezențele constante ale festivalului de la poalele Tâmpei.

Seara se va încheia cu Walter Trout (SUA), care urcă pe scena festivalului în premieră, într-un concert ce face parte din turneul european „Sign Of The Times”, pentru cel mai recent album de studio lansat cu același titlu. Cu o carieră de peste cinci decenii, Walter Trout este cunoscut pentru stilul său care îmbină blues-ul tradițional cu energia rockului. Într-un sondaj realizat de BBC Radio, Walter Trout s-a clasat pe locul 6 într-un top al celor mai mari chitariști din toate timpurile, într-o listă care îi include pe Jimi Hendrix și Jimmy Page.

Duminică, 16 august, fuziuni inspirate din culturi diferite: Charlotte Colace și Alfredo Rodríguez Trio

În ultima seară a festivalului, pe 16 august, publicul va putea asculta un concert de neo-soul susținut de Charlotte Colace (Franța/Germania/Cuba) și un altul plin de energie, adus de Alfredo Rodríguez Trio.

Născută în Franța și crescută în Cuba, Charlotte Colace a studiat la Institutul Britanic și Irlandez de Muzică Modernă din Berlin (BIMM), iar anul trecut a câștigat premiul „Listen to Berlin Artist”, platforma dedicată tinerelor talente curatoriată de Berlin Music Commission. Muzica tinerei artiste indie reflectă moștenirea ei franco-cubaneză: nostalgică, dar modernă și, în același timp, cu un sound brut, dar rafinat.

Ultimul concert al ediției 2026 din Piața Sf. Ioan va fi susținut de pianistul cubanez Alfredo Rodríguez, care va urca pe scenă alături de Swaeli Mbappé (bas) și Michael Olivera (tobe). Nominalizat la premiile Grammy, Alfredo Rodríguez, unul dintre cei mai spectaculoși pianiști de jazz ai generației sale, combină jazz-ul contemporan, influențele afro-cubaneze și pregătirea clasică într-un stil aparte. 

Momentul decisiv al carierei sale a venit în 2006, când a reprezentat Cuba la Festivalul de Jazz de la Montreux și a fost remarcat de Quincy Jones, cel care i-a devenit mentor și producător. Ulterior, Rodríguez s-a stabilit în Statele Unite, unde și-a construit o carieră internațională solidă.

În fiecare seară, concertele din Piața Sf. Ioan încep de la 18:30, iar programul este pe brasovjazz.ro. Biletele și abonamentele sunt disponibile pe biletebrasov.ro, get-in.ro și fanzin.ro.

6 momente Brașov Jazz & Blues Festival pe care merită să le treci pe listă în ediția 2026

Brașov Jazz & Blues Festival revine între 14 și 16 august cu concerte și evenimente în mai multe spații din oraș, iar dacă ești nehotărât, programul pare prea încărcat și nu știi de unde să începi, iată șase momente care merită atenția ta, fie că ajungi la festival pentru prima dată, fie că revii anul acesta.

Joi, 13 august, la Waldkafe

Da, știm, am spus că evenimentul începe din 14 august, iar invitația pe care o aducem în prim-plan este joi, de la 19:00, la Waldkafe. Dar dacă ești chiar pentru prima dată la BJBF, este ocazia perfectă să te familiarizezi cu atmosfera evenimentului, alături de Berti Barbera, într-un concept care adună organizatorii, artiștii și prietenii festivalului la o întâlnire relaxată înaintea celor trei zile de concerte.

Muzică și discuții matinale

Revenim cu propunerile în spațiul Waldkafe, care inaugurează și seria reunită sub titlul „Muzică și discuții matinale”, sâmbătă și duminică, de la ora 11:00. Întâlnirile sunt moderate de jurnalistul Horia Ghibuțiu, iar întregul concept gravitează în jurul experiențelor personale din sfera muzicală, completat de momente în care invitații cântă, improvizează și răspund întrebărilor publicului. Sâmbătă îi poți întâlni pe Anca Otescu și Vlad Isac, iar duminică, pe Dalma și Watzzy.

Întâlnirea toboșarilor, sâmbătă, 15 august

Sâmbătă, 15 august, de la ora 19:00, la Coresi, are loc cea de-a patra ediție a evenimentului „Bate toba. Întâlnirea toboșarilor”. Organizat împreună cu Academia de Muzică Soundbox, evenimentul îi invită pe toboșari, indiferent de vârstă sau experiență, să vină cu propriul set de tobe și să cânte împreună piese cunoscute din repertoriul rock. Este unul dintre puținele momente din festival în care publicul poate trece din fața scenei direct în mijlocul… acțiunii.

Gospel în Biserica Fortificată din Bod, duminică, 16 august

Un alt moment special al festivalului este concertul de gospel programat duminică, de la ora 14:30, la Biserica Fortificată din Bod. Sharrie Williams cântă alături de Lars Kutschke 

Band și Sepsi Gospel Band, singurul cor gospel din Transilvania. Într-un festival dominat de jazz și blues, concertul aduce un gen muzical întâlnit destul de rar pe scenele din România, într-o acustică specială a bisericii fortificate.

Cântece știute și neștiute, duminică seară, la Juno

Duminică seara, la Juno Wine Garden, Corina Sîrghi și Toma Dimitriu Group propun un concert construit pe cântece românești, italienești și internaționale, piese de jazz, folclor și melodii care nu pot fi încadrate într-un singur stil. Formula este completată de Paolo ProfetiGabi Matei și Andrei Crăciun.

Jazz-ul de… după jazz, la O’Peter’s Irish Pub, în fiecare noapte

Încheiem lista cu nopțile de jam session propuse de Lars Kutschke Band și artiștii invitați ai festivalului. Au loc după concertele din Piața Sf. Ioan și sunt special gândite pentru cei care nu vor să plece prea repede acasă. Deja o tradiție a Brașov Jazz & Blues Festival, jam session-urile din pub funcționează pe o formulă clară: nimic nu este pregătit dinainte, iar asta înseamnă improvizații și colaborări pe care publicul nu le poate vedea în concertele obișnuite.

Unde stai în oraș în timpul Brașov Jazz & Blues Festival

Brașov Jazz & Blues Festival aduce, în fiecare vară, vizitatori din toată țara și din străinătate, iar pentru mulți, concertele devin pretexte pentru un sejur prelungit în oraș. Fie că preferați un hotel cu tradiție, un boutique hotel amenajat într-o clădire de patrimoniu sau un spațiu ceva mai intim, Brașovul oferă variante pentru stiluri și bugete diferite. Iată câteva dintre ele.

Schuster Boarding House

La aproximativ 200 de metri de Strada Sforii și la câteva minute de mers pe jos spre Piața Sf. Ioan, unde e scena principală a festivalului, Schuster Boarding House funcționează într-o clădire Art Nouveau de la începutul secolului trecut, restaurată cu grijă pentru a păstra arhitectura originală.
Peneș Curcanul nr. 5 | schusterhotel.ro | 0368 440 440

Drachenhaus Hotel 

Altfel curg zilele de festival când vin după nopți liniștite și somn odihnitor.

Cu vedere către Muntele Tțmpa și centrul istoric al Brașovului, Drachenhaus este situat la doar 200 de metri de zona pietonală: strada Republicii, Piața Sfatului și Biserica Neagră.

Fiind situat într-o clădire istorică-muzeu din secolul al XIX-lea, hotelul a păstrat decorul specific perioadei burgheze, cu mobilier vintage recondiționat, parchet cu lemn de esență tare de salcâm și stejar, covoare de lână handmade, iar băile, pentru a urma aceeași linie de stil și calitate, au fost îmbrăcate în travertin italian de la Tivoli.

Str. Nicolae Bălcescu 12 | https://www.drachenhaus.ro/ | 0771 552 552

Aro Palace

Emblemă a orașului, puține hoteluri sunt atât de legate de istoria recentă a Brașovului precum Aro Palace. Hotelul proiectat în perioada interbelică de Horia Creangă, nepotul lui Ion Creangă, a rămas timp de decenii unul dintre reperele turistice ale Brașovului, dată fiind și poziția privilegiată în centrul orașului. În spatele său se află Piața Sf. Ioan, locația principală a festivalului.
B-dul Eroilor 27-29 | aro-palace.ro | 0268 478 800 / 0720 000 548

Radisson Blu Aurum Hotel

Deschis în locul fostei clădiri a Palatului Telefoanelor, Radisson Blu Aurum Hotel este și el la doar câțiva pași de Piața Sf. Ioan. Inspirat de istoria cetății și de breasla aurarilor, una dintre cele mai importante în perioada medievală a burgului, hotelul dispune de 110 camere elegante, un restaurant cu specific eclectic asiatic, o sală de degustare care găzduiește un fragment vechi de peste 400 de ani din zidul vechii cetăți a Brașovului, un bar pe acoperiș cu vedere panoramică și facilități de wellness, alături de o piscină în aer liber sezonieră, o opțiune mai puțin întâlnită în hotelurile din centrul Brașovului.
B-dul Eroilor 23 | radissonhotels.com | 0372 310 000

Tammler Haus Boutique Suites

Cei care preferă spațiile mici și liniștite în locul hotelurilor de mari dimensiuni au în lista de opțiuni Tammler Haus Boutique Suites, una dintre cele mai noi apariții din centrul istoric al Brașovului. Este amenajată într-o casă construită în secolul al XVIII-lea, care a aparținut unui maestru tinichigiu sas, iar renovarea recentă a urmărit păstrarea proporțiilor și a elementelor originale ale clădirii. Permite accesul rapid atât către Piața Sfatului, cât și către principalele obiective istorice ale orașului.
Postăvarului 22 | tammlerhaus.ro | 0744 107 064Promo Lunar

Hilton Garden Inn Brașov

Deschis recent, Hilton Garden Inn Brașov este primul hotel sub brandul celebrului lanț internațional Hilton în oraș și reprezintă o opțiune potrivită atât pentru turiștii care ajung cu mașina, cât și pentru cei care își doresc facilitățile unui hotel construit după standarde actuale.
Calea Făgărașului 6B | hilton.com | 0368 733 600

Casa Albert Boutique

Situată pe strada Republicii, una dintre cele mai cunoscute din Brașov, Casa Albert Boutique mizează pe un număr redus de camere și pe poziționarea ultracentrală, pentru turiștii care vor să descopere orașul la pas.
Republicii 38 | casa-albert.ro | 0722 886 054

Reduceri la restaurantele partenere

Concertele Brașov Jazz & Blues Festival se prelungesc până târziu în noapte, dar în timpul zilei este timp berechet și pentru o masă în oraș sau pentru savurat o licoare rece, fie ea o bere sau o limonadă.

Cele mai multe dintre evenimente sunt concentrate în centrul istoric, așa că nu este neapărat o problemă să găsiți ceva potrivit gustului sau poftelor. Ori bugetului. Organizatorii Brașov Jazz & Blues Festival au făcut o selecție cu restaurantele partenere, unde festivalierii deținători de bilete sau abonamente beneficiază de o reducere de 10% pe baza brățării de festival.

Lista locațiilor partenere este disponibilă online pe brasovjazz.ro/taste-brasov/

Parteneriat media