Una dintre cele mai îndrăgite cărți din toate timpurile va fi adaptată pentru un serial la o platformă majoră de streaming
A vândut zeci de milioane de exemplare în jurul lumii, a fost subiectul unui film care a intrat în istoria cinematografiei, Congresul american l-a declarat o comoară națională a SUA, iar acum romanul pentru copii „Vrăjitorul din Oz” va fi adaptat într-un serial comandat de platforma Amazon Prime Video, alături de celelalte cărți ale seriei scrise de autorul american L. Frank Baum, anunță Deadline.
Creatoarea serialului care se va numi Dorothy va fi cineasta americană Gina Matthews, mai cunoscută pentru munca sa de producător și scenarist la filme și seriale precum 13 Going on 30, Isn’t It Romantic, și The Mountain (pentru care a fost și co-creatoare).
„Sunt îndrăgostită de cărțile Vrăjitorul din Oz încă din copilărie”, a declarat Matthews. „Povestea ne amintește de calitățile de care avem nevoie pentru a trece prin vremuri grele, iar Dorothy este un simbol al forței care ne arată că, cu puțină bunătate și multă perseverență, nu doar că putem realiza lucruri mărețe, dar îi putem și ridica pe cei din jurul nostru. Sunt entuziasmată să aduc acest mesaj lumii, acum mai mult ca niciodată”.
Referința lui Matthews la „cărțile” Vrăjitorul din Oz se datorează faptului că serialul nu se va axa doar în jurul romanului principal, cunoscut de toată lumea. În schimb, el se va inspira și din celelalte 13 cărți ulterioare scrise de Baum pentru a extinde povestea, după ce romanul inițial s-a bucurat de un succes uriaș încă de la prima ediție.
La fel ca filmul clasic Vrăjitorul din Oz din 1939, cu Judy Garland în rolul principal, viitorul serial Dorothy va fi unul cu accente muzicale. Din acest motiv, printre producătorii luați la bord pentru el se numără cântăreața pop americană Gwen Stefani și interpretul de muzică country Patrick Moran.
Filmul arhicunoscut cu Garland a fost produs de Metro-Goldwyn-Mayer (MGM), legendarul studio cinematografic care a fost cumpărat în 2021 de Amazon pentru peste 8 miliarde de dolari. Amazon MGM, numele oficial adoptat ulterior de divizia cinematografică a companiei fondate de Jeff Bezos, este o referință la studioul care de-a lungul deceniilor a produs numeroase filme clasice.
Serialul „Vrăjitorul din Oz” va fi o adaptare modernă a poveștilor lui Baum
Însă paralele dintre filmul din 1939 și serialul de acum s-ar putea să se oprească aici. Gina Matthews a explicat că producția comandată pentru platforma de streaming a Amazon va fi o reinterpretare contemporană, pentru tineri, a poveștii Vrăjitorul din Oz, care va folosi emblematicul Drum din cărămidă galbenă din roman ca metaforă pentru provocările și alegerile cu care se confruntă tinerii de azi.
„Este o abordare creativă și modernă a unui clasic, iar să fac parte din ceva care îmbină muzica, emoția și personajul lui Dorothy este pentru mine o sursă de inspirație”, a declarat și Gwen Stefani.
Câștigătoare a trei premii Grammy și artistă multiplatină, ea a fost de asemenea antrenor de lungă durată în emisiunea The Voice difuzată de televiziunea americană NBC.
Shelton este de nouă ori nominalizat la Grammy și cântăreț country cu discuri de platină, care a fost director producător al francizei de filme de Crăciun Time for … to Come Home for Christmas, difuzată de televiziunea Hallmark.
Amazon MGM, care a preluat anul acesta și controlul creativ asupra francizei James Bond, nu a dezvăluit deocamdată o eventuală dată de lansare pentru noul său serial Dorothy. Întrucât proiectul este abia la început de drum, și alte detalii precum actorii care vor juca în el vor fi anunțate abia ulterior.
