Sari direct la conținut

Undă verde pentru utilizarea semnăturii electronice în urbanism, arhitectură și construcții

HotNews.ro
Undă verde pentru utilizarea semnăturii electronice în urbanism, arhitectură și construcții

Guvernul discută în ședința de miercuri un proiect de OUG privind stabilirea unor măsuri privind utilizarea înscrisurilor în formă electronică în urbanism, arhitectură și construcții. Actul normativ permite semnarea documentelor și asumarea acestora în forma digitală pentru parcurgerea online a întregului circuit procedural de planificare, proiectare, autorizare, execuție, recepție, punere în funcțiune a construcțiilor.

Proiectul de act normativ prevede utilizarea semnăturii electronice calificate pentru echivalența sa cu semnătura olografă împreună cu parafa sau ștampila profesională, precum și modul de particularizare a certificatului digital conform cu profesia/calificarea deținătorului, emitentul calificării, etc

Măsurile privesc introducerea posibilității de semnare cu semnătură electronică calificată (în loc de semnătură olografă și aplicarea ștampilei sau parafei profesionale pe exemplarul fizic) și depunere a documentațiilor de specialitate în domeniile urbanismului, arhitecturii și construcțiilor la autoritățile competente în format digital.

Pentru emiterea sau modificarea unei semnături electronice calificate, specifică profesioniștilor din domeniile urbanism, arhitectură și construcții și alte domenii conexe, prestatorii de servicii de încredere calificați au obligația ca pe lângă verificarea documentelor precizate de Legea 455/2001 privind semnătura electronică, să verifice calitatea profesională a persoanei care solicită eliberarea sau modificarea semnăturii electronice calificată în baza documentelor specifice care atestă dreptul de semnătură sau de practică potrivit evidențelor oficiale deținute de:

  • a) Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației ca autoritate competentă în domeniu, pentru verificarea și confirmarea dreptului de practică al verificatorilor de proiecte, experților tehnici și auditorilor energetici pentru clădiri;
  • b) Inspectoratul de Stat în Construcții, pentru verificarea și confirmarea dreptului de practică al diriginților de șantier și al responsabililor tehnici cu execuția;
  • c) Ordinul Arhitecților din Romania, pentru verificarea dreptului de practică al arhitecților, conductorilor arhitecți, arhitecților de interior și urbaniștilor cu drept de semnătură similar conductorilor arhitecți;
  • d) Registrul Urbaniștilor din România, pentru verificarea și confirmarea dreptului de practică al specialiștilor atestați în amenajarea teritoriului și/sau în urbanism;
  • e) Institutul Național al Patrimoniului, pentru specialiștii atestați/autorizați în domeniul monumentelor istorice,
  • f) Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, pentru autorizarea persoanelor care efectuează lucrări în domeniul apărării împotriva incendiilor,
  • g) Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei, pentru autorizarea persoanelor pentru proiectarea și/sau executarea de instalații electrice și gaze naturale,
  • h) Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, pentru autorizarea persoanelor care execută lucrări de specialitate din domeniul cadastrului, topografiei, geodeziei, fotogrammetriei, teledetecției şi cartografiei.

Proiectul propune ca certificatele calificate pentru semnături electronice, acordate în baza prevederilor prezentei Ordonanțe de Urgență și a Regulamentului UE nr.910/2014, să facă mențiune cu privire la calitatea profesională, identificatorul unic al persoanei în raport cu autoritatea competentă care a acordat dreptul de practică, domeniul sau subdomeniul și specialitatea pentru care are drept de semnătură sau de practică, calitatea de coordonator sau de elaborator de părți de documentații, precum și denumirea autorității competente care a acordat dreptul de semnătură sau de practică titularului semnăturii electronice calificate.

La notificarea autorităților competente, ca urmare a suspendării sau încetării valabilității dreptului de semnătură sau de practică în condițiile legii, prestatorii de servicii de încredere calificați au obligația de a suspenda sau după caz, revoca dreptul de utilizare a semnăturii electronice bazată pe un certificat calificat, eliberată în condițiile prezentei ordonanței de urgență și a Regulamentului UE nr. 910/2014, specialistului față de care a operat măsura suspendării sau încetării dreptului de practică.

În vederea completării regimului sancționatoriu deja existent în legislația privind construcțiile, arhitectura și urbanismul și cea privind semnătura digitală, a fost introdusă o sancțiune specifică, pentru a consolida aplicarea normei.

De asemenea, se stabilesc reguli specifice pentru documentele și documentațiile, piese scrise și desenate, elaborate și prezentate în format electronic autorităților și instituțiilor competente cu emiterea de avize, acorduri, autorizații și aprobări, respectiv ca acestea să îndeplinească, sub sancțiunea nulității absolute, următoarele condiții:

  • a) să fie prezentate integral în formă electronică;
  • b) să fie semnate de către toți specialiștii prevăzuți de lege cu semnătură electronică, bazată pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență,
  • c) să fie marcate cu marcă temporală electronică calificată;
  • d) să îndeplinească condițiile de fond prevăzute de legislația de specialitate pentru astfel de documente și documentații.

Având în vedere importanța și sensibilitatea confidențială a documentelor, este importantă asigurarea că respectivul document semnat olograf și ștampilat, transmis scanat sau cel în format electronic semnat digital, nu este alterat ulterior, motiv pentru care, în completarea semnării cu certificat digital extins și/sau calificat, este necesară fie blocarea documentelor, fie sigilarea acestora cu un sigiliu electronic.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro