Sari direct la conținut

Unde au gresit negociatorii si televiziunile in cazul sinucigasei din Capitala? Opinia unui profesor de psihiatrie: S-a amanat atat de mult interventia. Faptul ca s-a lungit perioada de criza la 35 de ore mi se pare inadmisibil

HotNews.ro

Romania are nevoie de o strategie nationala de preventie a suicidului. O spun expertii in domeniu, dupa tragedia petrecuta acum cateva zile, cand o femeie s-a aruncat de pe un bloc de opt etaje din Capitala, dupa discutii de peste 30 de ore cu negociatorii. Profesorul de psihiatrie Doina Cosman, presedintele Aliantei Romane de Preventie a Suicidului explica intr-un interviu la RFI unde au gresit negociatorii si chiar televiziunile in cazul femeii care s-a aruncat vineri de pe un bloc de opt etaje, dupa ce a amenintat timp de 35 de ore ca se arunca in gol.

„Faptul că s-a amânat atât de mult intervenţia şi s-a aşteptat ca acea femeie să stea 35 de ore, eu cred că şi dacă stătea trei ore, cinci ore, opt ore era foarte mult, deci faptul că s-a lungit toată perioada de criză la 35 de ore mi se pare un fapt inadmisibil”, afirmă preşedintele Alianţei Române de Prevenţie a Suicidului.

„Nu a existat o colaborare între specialişti”

Profesorul de psihiatrie crede că „ceea ce lipseşte în România pentru ca decizia să fie rapidă în astfel de cazuri este o lege sau o strategie naţională pentru prevenţia sinuciderilor. Legea trebuie să fie cuprinzătoare, să se adreseze tuturor aspectelor care privesc comportamentul suicidar, respectiv să se adreseze prevenţiei sinuciderilor la toate categoriile de vârstă ale populaţiei şi aici mă gândesc cu mare atenţie la populaţia tânără, în special la adolescenţi, dar şi la celelalte categorii, apoi să fie prevederi exacte despre modalitatea de spitalizare a acestor oameni care ameninţă cu sinuciderea şi în fine, încă un capitol, de intervenţie în criză, care să fie reglementat, în sensul că în intervenţia în criză să se ştie cine cu cine colaborează. Aici, în acest caz, s-au folosit negociatori din cadrul Poliţiei Capitalei, am înţeles de la un post de televiziune că aceşti negociatori sunt persoane antrenate de FBI, dar tot poliţişti rămân. Nu am nimic împotriva poliţiştilor, îi admir de altfel pentru faptele bune pe care le fac, dar eu cred că nu s-a luat legătura cu psihiatrii sau nu s-a luat legătura cu medicii, de urgenţă, pentru că în momentul în care o persoană este în stare să stea nemişcată pe bloc ore întregi înseamnă că acea persoană este într-o stare de stupor depresiv, una dintre cele mai periculoase stări sau tulburări din psihiatrie. Or nu a existat o colaborare între specialişti. Aceste lucruri trebuie să fie reglementate printr-o lege”.

Unde au greşit televiziunile?

Doina Cosman e de părere că femeia care ameninţa că se aruncă de pe bloc nu trebuia filmată: „Nu este bine că s-a filmat. Toată ţara a putut să vadă acea imagine a unei femei, care stă şi priveşte golul. Acest lucru este extrem de contagios, este stimulant pentru alte persoane care chiar în acest moment au ideaţie suicidară şi care vor fi şi ele la rândul lor, poate, persuadate, să repete o astfel de metodă”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro