Unde poți să mergi la soare și la plajă în această primăvară cu un buget de maxim 500 de euro
Pentru cei care vor să evite căldurile mari și aglomerația, primăvara este un anotimp ideal pentru o vacanță de câteva zile și care să se încadreze într-un buget rezonabil. Asta în ciuda scumpirilor din ultima perioadă.
Organizația Mondială a Turismului a estimat că peste 700 de milioane de turiști au călătorit internațional în perioada ianuarie-septembrie 2022. Pentru 2023, estimările sunt chiar mai bune, unii operatori având chiar așteptări ca industria să se întoarcă la nivelul din 2019.
Totuși, trebuie precizat că prețurile au crescut cu 20-30% față de anii trecuți, după ne-a explicat Iulia Selegean, travel manager în cadrul agenției Eximtur.
În acest context, am vrut să aflăm ce opțiuni există pentru o scurtă vacanță în această primăvară, care să se încadreze într-un buget de cel mult 500 de euro, pentru transport și cazare.
Câteva destinații europene care se încadrează în plafonul de 500 de euro (pentru câteva zile)
Pentru început, am făcut și câteva simulări de zboruri* și cazări pentru destinații europene, unde poți să mergi să faci plajă:
Barcelona: în perioada 24-31 mai, un zbor direct cu WizzAir costă 496 lei, iar o cameră privată într-o unitate de cazare, cu baie proprie și vedere la plajă, costă 390 de lei pe noapte, pentru două persoane.
În oraș, cea mai populară și accesibilă plajă este Barceloneta, unde vei găsi mereu oameni, baruri, restaurante și activități de făcut, dar dacă simți nevoia unui loc mai liniștit, poți merge în plimbare, de-a lungul mării, spre cartierul Poblenou, unde vei descoperi o plajă mult mai liniștită.
Palermo: în perioada 11-14 mai, un zbor direct cu WizzAir costă 379 de lei, iar un apartament cu terasă, într-o zonă centrală din oraș, costă 329 de euro pentru două persoane.
Sicilia este recunoscută pentru frumusețea ei, dar și pentru plajele cu ape azur, așa cum vezi doar în filme. Din oraș poți lua trenul către destinații speciale unde le găsești, cum ar fi Cefalu (la o oră distanță), Marinello (la 3 ore și 47 de minute) sau Mondello (la o oră și 20 de minute). Toate aceste locuri sunt extrem de aglomerate în plin sezon, așa că acum este posibil să le găsești libere, pentru a te bucura în voie de ele.
Malta: în perioada 8-12 mai, un zbor direct cu WizzAir costă 445 de lei, iar un apartament în Valletta, capitala țării, costă 514 euro pentru două persoane.
Orașul datează din secolul al XVI-lea și deși este unul micuț, pe care-l poți face la pas în câteva zile, este o adevărată bijuterie arhitecturală, ornat cu multe clădiri din timpul Cavalerilor Maltezi, conducătorii de lungă durată a orașului.
Partea cea mai interesantă este că nici aici nu duci lipsă de plaje fermecătoare, poziționate în apropiere de Valletta, cum ar fi Laguna Albastră (Comino), unde poți ajunge cu un vaporaș-taxi, sau Golful Julian’s, unde vei găsi plaja Balluta.
Cipru, Larnaca: în perioada 4-9 mai, un zbor direct cu WizzAir costă 465 de lei, iar un apartament cu mic dejun inclus, aflat lângă plajă, costă 600 de euro pentru două persoane.
Larnaca este considerat unul dintre cele mai vechi orașe din Europa, așa că nu vei fi dezamăgit de contrastul dintre vechi și nou pe care-l vei găsi aici, iar în ceea ce privește plajele, ai două opțiuni la îndemână, Finikoudes și Mckenzie.
Prima găzduiește un număr impresionant de restaurante, baruri și cluburi, iar cea de-a doua, unde ajungi de-a lungul unei promenade cu palmiere, oferă o apă cristalină, fără valuri, ideală pentru părinți și copii. Tot aici, pentru că este poziționată doar la un kilometru de Aeroportul Internațional Cipru, poți observa de aproape cum aterizează avioanele.
Palma de Mallorca: în perioada 13-16 mai, un zbor direct cu Ryanair costă 468 de lei, iar o cameră dublă într-un hotel central, care include taxi-ul gratis de la aeroport, costă 411 euro, pentru două persoane.
Pe lângă faptul că vei descoperi un oraș superb și încărcat de istorie, ai ocazia să te bucuri și de plaje de vis, aflate fie la o scurtă distanță de mers pe jos, cu autobuzul sau bicicleta. Spre exemplu, S’Aramador a fost votată una dintre cele mai frumoase plaje cu nisip din Europa, localizată în rezervația naturală Cala Mondrago, în timp ce Es Trenc este cea mai populară plajă din oraș.
*prețurile sunt cele afișate la momentul căutării noastre
Sejururi de 7 nopți în Turcia, Egipt și Tunisia
Monastir, Tunisia. FOTO: TravelZoom.ro
Dacă ești interesat de o plecare în primăvara lui 2023, află că există mai multe pachete de zboruri charter, cu plecare din București, Cluj-Napoca, Timișoara, Sibiu, Oradea, Iași și Craiova, către Turcia, Egipt și Tunisia.
Chiar dacă depășește cu puțin suma de 500 de euro, este vorba de sejururi de șapte nopți care includ avion, transferuri și cazare de 4-5* în regim demipensiune și all inclusive. Printre propuneri amintim Antalya (Turcia), Hurghada (Egipt) și Monastir (Tunisia).
„Dacă dorești opțiuni care să cuprindă și vizite, recomandăm vacanțele de tip city break în marile orașe din Europa, care includ avion, servicii de cazare și, opțional, transferuri aeroport-hotel-aeroport.
Durata unui city break este, în general, de trei-patru nopți, dar poate fi mai scurt sau mai lung, în funcție de zborurile disponibile, buget și, evident, dorința turiștilor de a petrece mai mult sau mai puțin timp în acea destinație”, subliniază managerul de travel.
Turiștii români au solicitat deja vacanțe în marile capitale europene (Paris, Roma, Madrid, Lisabona, Londra, Berlin, Praga, Atena, Copenhaga), dar și în orașe precum Barcelona, Valencia, Malaga, Venetia, Milano, Nisa, Bruxelles. Pentru toate aceste destinații există zboruri directe cu plecare din România, atât operate de companii de linie, cât și low-cost.
Unde facem plajă în primăvară
Iulia Selegean povestește cum plajă cu baie se poate face în aprilie-mai în Egipt, unde deja există pachete cu zbor charter din mai multe orașe din România.
Alte destinații care se încadrează în bugetul de 500 de euro, adaugă ea, cu posibilitate de plajă, însă cu apa destul de rece primăvara, sunt Turcia și Tunisia, dar și Spania (Barcelona, Valencia, Malaga, Mallorca), Italia (sud/insulara – Sicilia), Malta și Cipru.
Bonus: ce vacanțe exotice se poartă în 2023
Chiar dacă depășesc bugetul de 500 de euro, facem și câteva recomandări pentru românii care sunt interesați de vacanțe exotice. Iulia Selegean amintește în acest context despre Oman, Mauritius, Maldive, Thailanda, Indonezia, Cuba, Mexic sau Rep. Dominicana”.
Antreprenorul și consultantul în turism Răzvan Pascu completează informația și spune că în primăvara lui 2023, mulți români aleg să călătorească în afara Europei, în destinații precum Iordania, Israel, Dubai, Caraibe sau Japonia, în perioada Sakura (cea a cireșilor înfloriți).
O vacanță în locuri îndepărtate presupune un concediu de cel puțin două săptămâni, de unde și prețurile ridicate.
„Când vorbim despre destinații îndepărtate, de obicei vorbim despre vise și dorințe acumulate în timpul unei vieți, așa că tot mai mulți români aleg să-și planifice cu atenție și din timp o astfel de vacanță exotică.
Mulți știu că vor ajunge o singură dată în viață în locul respectiv, așa că încearcă să meargă la sigur: aleg hoteluri bune, agenții de turism cu notorietate, circuite cunoscute pe piață, etc.
Este o efervescență incredibil de mare pe destinații exotice, iar prețurile încep de la 3000-4000 de euro de persoană pentru o vacanță de două săptămâni într-o astfel de destinație, iar pentru un circuit premium în Australia și Noua Zeelandă, prețul poate ajunge și la 8000 de euro de persoană”, explică Răzvan Pascu.