Uneori mi-e greu sa fiu mama
SmartWoman.ro
Înainte să devin mamă, aveam tot felul de fantezii legate de acest statut. Mă și vedeam cum voi fi cea mai zen femeie din lume, cum pe spatele meu va sta gravat cu litere mari cuvântul “echilibru”, cum voi zâmbi detașat în orice clipă la năzbâtiile copilului, cum fericirea va fi cuvântul de ordine în viața mea. Am crezut tot timpul că mamele știu ceva în plus față de restul femeilor, că dețin un adevăr fundamental la care noi, restul, nu avem acces. Le vedeam pozele cu zâmbete de pe facebook, înregistrând fiecare nouă achiziție a copilului și îmi imaginam că totul e lapte și miere în casa lor.