Sari direct la conținut

Ungaria este gata să cumpere gaze din Marea Neagră românească, la preţul pieţei (ambasador)

HotNews.ro
Foraj Marea Neagra, Foto: AGERPRES
Foraj Marea Neagra, Foto: AGERPRES

Ungaria este gata să cumpere gaze din partea românească a Mării Negre, la preţul pieţei, în condiţiile în care şi-a propus diversificarea surselor de aprovizionare, a declarat, miercuri, pentru Agerpres, Zákonyi Botond, ambasadorul Ungariei la Bucureşti.

„Aproape toate casele din Ungaria sunt conectate la gaz, aproape toţi consumatorii casnici, nu ştiu exact procentul, dar într-o proporţie covârşitoare. Aceasta deoarece încălzirea pe gaze este mai ieftină decât cea pe lemne. Avem un singur furnizor, Rusia, şi avem nevoie de diversificare cât de mult posibil”, a arătat diplomatul maghiar, care a participat, miercuri, la o conferinţă pe tema gazelor naturale.

El a susţinut că Rusia este un furnizor de încredere şi a livrat mereu tot ceea ce s-a angajat, însă Ungaria are nevoie de diversificarea atât a furnizorilor, cât şi a rutelor de aprovizionare.

„Marea Neagră este vitală, este cea mai uşoară cale pentru noi, pentru Austria, dar şi pentru România, pentru că nu mai plăteşte tarife de transport. Este o soluţie logică”, a adăugat ambasadorul.

Întrebat dacă Ungaria susţine în vreun fel proiectele din Marea Neagră, puse în aşteptare din cauza legislaţiei, Zákonyi Botond a răspuns: „Încă sperăm ca, până în 2022, să înceapă producţia iar exportul să fie disponibil. Pentru că suntem convinşi că acest lucru este cel mai bun şi pentru România”.

Potrivit acestuia, companiile maghiare au avut discuţii preliminare cu producătorii din Marea Neagră, dar toată lumea aşteaptă decizia finală de investiţii pentru demararea producţiei.

Totodată, reprezentantul Guvernului de la Budapesta nu a comentat prevederile legislative care i-au determinat pe investitori să amâne decizia de a extrage gazele.

„Noi nu suntem parte a acestor dezbateri interne. Ţara noastră este gata să cumpere la preţul normal, la preţul pieţei, gazele din partea românească a Mării Negre”, a subliniat el.

Autorităţile maghiare şi-au declarat şi în trecut intenţia de a achiziţiona gaze din Marea Neagră, după începerea producţiei.

În luna februarie, ministrul ungar al Afacerilor Externe şi Comerţului, Peter Szijjarto, s-a întâlnit cu secretarul american pentru energie, Rick Perry, ocazie cu care Szijjarto i-a cerut oficialului american să intervină pe lângă ExxonMobil, pentru ca grupul petrolier american să demareze, împreună cu partenerul austriac OMV, producţia de gaze offshore în România, informează MTI.

Potrivit lui Szijjarto, dacă Ungaria va putea cumpăra gaze naturale din Marea Neagră, aceasta ar fi o oportunitate semnificativă pentru a-şi diversifica sursele de aprovizionare cu gaze naturale. Oficialul ungar a subliniat că Budapesta a luat toate măsurile necesare pentru a-şi reduce dependenţa de gazele naturale din Rusia, însă următorii paşi depind de aliaţii din NATO ai Ungariei precum şi de celelalte state membre ale Uniunii Europene.

Este în interesul strategic al Ungariei ca parteneriatul ExxonMobil-OMV Petrom să demareze producţia de gaze naturale în Marea Neagră iar gazele extrase să fie disponibile pentru a putea fi cumpărate de Ungaria, a spus Peter Szijjarto, precizând că gazele naturale ar putea fi livrate printr-o conductă pe care România a început deja să o construiască şi ar intra în Ungaria printr-un interconector care în prezent este făcut pentru a fi unul bidirecţional.

În apele teritoriale româneşti ale Mării Negre, companiile ExxonMobil şi OMV Petrom explorează împreună blocul Neptun, unde primele estimări arată existenţa unor zăcăminte de gaze între 42 şi 84 de miliarde de metri cubi.

OMV Petrom a anunţat, în februarie, că amână decizia finală de investiţii.

Christina Verchere, CEO al OMV Petrom a declarat că firma are nevoie de stabilitate fiscală, de o piaţă liberă a gazelor şi de infrastructură pentru a demara proiectul de gaze din Marea Neagră, iar actualul cadru legislativ nu îndeplineşte aceste condiţii.

„Proiectul din Marea Neagră este o oportunitate uriaşă pentru OMV Petrom şi pentru România. Marea Neagră are potenţialul de a întări securitatea în aprovizionare, de a aduce venituri suplimentare la buget şi noi locuri de muncă, transformând România într-un jucător-cheie regional în domeniul energetic”, a spus Verchere.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro