Sari direct la conținut

Ungaria: FMI isi exprima regretul pentru ingerinta crescuta a guvernului in economie

HotNews.ro

„Ingerinta” crescuta a guvernului ungar in economia tarii prin schimbari „frecvente si imprevizibile de politica” a subminat increderea investitorilor straini si afecteaza o crestere ce ramane slaba, a afirmat vineri Fondul Monetar International (FMI), citat de AFP.

„Statul si-a crescut ingerinta in economie prin schimbari frecvente si imprevizibile de politica. Asociata cu o slabire a institutiilor nationale, aceasta afecteaza climatul investitorilor”, a afirmat FMI, in raportul anual privind Ungaria.

Astfel, nivelul investitiilor a atins cel mai redus nivel in ultimii zece ani.

Ungaria era in recesiune in 2012 cu un recul al Produsului Intern Brut (PIB) de 1,7%, a explicat institutul monetar de la Washington.

„FMI se asteapta ca PIB-ul sa ramana practic neschimbat in 2013, din cauza unei cereri interne slabe, moderata de exporturi, care raman singura sursa de crestere”. Pe termen mediu, cresterea ungara ar urma sa ramana „modesta”.

„Cresterea slaba din ultimii ani este cauzata de un mediu extern defavorabil, de factori structurali si de erorile guvernului. Ungaria are nevoie de un mix diferit de politici pentru a stimula cresterea si angajarile”, a apreciat Thanos Arvantis, seful misiunii FMI in Ungaria.

Fondul Monetar International lauda angajamentele Ungariei pentru a-si mentine deficitul public sub 3% din PIB, dar critica in schimb ferm mijloacele de a realiza acest lucru: „Recenta consolidare bugetara a mers mana in mana cu masuri fiscale controversate”, afirma FMI, care solicita o rationalizare a sistemului fiscal.

Ciclul de reducere a dobanzii de interventie a Bancii centrale ungare (MNB), inceput la finele lui august 2012, ar trebuie sa „marcheze o pauza”, recomanda FMI, care avertizeaza ca astfel de actiuni nu pot inlocui alte politici pentru stimularea cresterii si reafirmand importanta independentei bancii centrale.

In martie, Gyorgy Matolcsy, fost ministru controversat al Economiei si un apropiat al premierului ungar, Viktor Orban, a fost numit in fruntea bancii centrale, inlocuindu-l pe Andras Simor, foarte respectat in mediul bancar.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro