Sari direct la conținut

Unicredit Tiriac Bank- profit mai mic cu 47% dupa standarde internationale. Cauzele: Ordonanta 50, aprecierea leului si stagnarea economiei

HotNews.ro

UniCredit Tiriac Bank a obtinut un profit net de 52 milioane de lei potrivit standardelor locale de contabilitate (RAS) si de 34 milioane lei potrivit standardelor de raportare financiara internationale (IFRS) in primul trimestru din 2011, in scadere cu 14%, respectiv cu 47% fata de intervalul similar al anului trecut, se arata intr-un comunicat al institutiei de credit. Reamintim ca sistemul bancar din România a revenit pe profit în primul trimestru din acest an, după ce a închis 2010 cu prima pierdere anuală din ultimul deceniu.

Veniturile inregistrate de banca s-au ridicat la 282 milioane lei (67 milioane de euro) in aceeasi perioada, cu 8,8% sub nivelul din primele trei luni ale lui 2010. Veniturile nete din alte surse decat dobanzile (precum comisioanele si operatiunile de piata) au crescut cu 19%, iar veniturile nete din dobanzi au coborat cu 18%, afectate de volumul redus al activitatii economice, aprecierea monedei nationale si impactul modificarilor legislative.

Cheltuielile operationale au crescut cu 4% in intervalul ianuarie – martie al acestui an fata de primul trimestru din 2010, influentate de accelerarea inflatiei si de ajustarile statutare determinate de reglementarile de piata. Raportul intre costuri si venituri s-a plasat la 51%.

Câştigul net al bancilor dupa primele 3 luni din an- 373 mil. lei este cu 15% mai mic decât in trim I 2010. Potrivit BNR, 22 de banci au raportat profit după primele trei luni, câştigul acestora însumând 686,37 milioane de lei, potrivit standardelor româneşti de contabilitate. În acelaşi timp, 20 de bănci au înregistrat pierderi care totalizează 313,1 milioane lei.

BNR

Rata solvabilitatii s-a plasat la 12,8% potrivit RAS, iar costul anualizat al riscului s-a temperat pana la 2,1% din valoarea portofoliului (bilantier si extra-bilantier). Ponderea provizioanelor in totalul portofoliului de credite a crescut pana la 6%, de la 4,1% cu un an in urma.

„Desi am continuat sa crestem peste media pietei pe segmentul de creditare si alte arii de activitate prioritare pentru noi, prelungirea recesiunii, deteriorarea calitatii activelor, precum si restrangerea marjelor au continuat sa puna presiune pe veniturile bancii. Pe de alta parte, vedem semnale incurajatoare in diminuarea costului de risc, in evolutia indicatorilor macroeconomici si in dezghetarea creditului, insa ritmul de redresare va fi lent anul acesta”, a spus Rasvan Radu, CEO UniCredit Tiriac Bank.

Volumul activelor bancii s-a plasat la 19 miliarde lei (4,7 miliarde euro) la finalul lui martie 2011. Valoarea creditelor din bilant a urcat cu 5% fata de 31 martie 2010, pana la 13,3 miliarde lei (3,2 miliarde euro), rata de crestere fiind peste media sistemului bancar. Depozitele clientilor au ajuns la 8,6 miliarde lei (2,1 miliarde euro).

Activele totale consolidate ale UniCredit Tiriac Bank, UniCredit Leasing Corporation si UniCredit Consumer Financing s-au plasat la 22,1 miliarde lei (5,4 miliarde euro) la finalul lunii martie 2011. Profitul net consolidat al celor trei entitati a fost de 30 milioane lei in primele trei luni ale anului, iar capitalul social s-a plasat la 2,4 miliarde lei (585 milioane euro).

Ajută-ne să facem HotNews mai bun
Vrem să aflăm ce subiecte sunt importante pentru tine și cum putem îmbunătăți HotNews. Am pregătit un chestionar a cărui completare durează 5 minute şi care e anonim, dacă nu vrei să ne laşi adresa de mail. Nu e obligatoriu să răspunzi la fiecare întrebare, deși ne-am bucura. Orice contribuție ne ajută să luăm decizii mai bune.
Formular Feedback
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro