Sari direct la conținut

Unitatile 3 si 4 Cernavoda vor fi finalizate pina in 2012

HotNews.ro

Unitatile 3 si 4 ale centralei nuclearo-electrice (CNE) de la Cernavoda vor fi finalizate pana in 2012, potrivit programului de guvernare PDL-PSD, cu doi-trei ani mai devreme decat termenul estimat initial, pentru 2014-2015.

In ceea ce priveste obiectivele de guvernare in domeniul energiei, coalitia de guvernare doreste reformularea urgenta a strategiei energetice a Romaniei in toate componentele ei: purtatori de energie, generare, transport, distributie, economisire si eficienta energetica, protectia mediului, cat si coordonarea unitara a sectorului energetic in cadrul unei structuri coerente la nivelul executivului, relateaza NewsIn.

De asemenea, programul de guvernare mai prevede realizarea de studii de fezabilitate care sa identifice oportunitatea constructiei unei noi hidrocentrale pe Dunare si a unei noi centrale nucleare, precum si finalizarea proiectelor hidro aflate in diverse faze de executie din surse financiare proprii, precum si in parteneriat public-privat.

Programul isi mai propune „reorganizarea autoritatilor de reglementare in domeniul energiei, astfel incat sa raspunda actualei etape de dezvoltare a pietei si adoptarea unor metodologii de calcul a preturilor si tarifelor care sa permita reflectarea reala a influentei serviciilor in structura costurilor in deplin respect fata de consumator si fata de principiile transparentei”.

Totodata, „modificarea legislatiei in sensul obligarii producatorilor de a oferi exclusiv prin intermediul pietei libere intreaga cantitate de energie produsa”, este un alt punct din capitolul destinat Energiei si resurselor minerale, din cadrul programului noului guvern.

Initial, era estimat ca cele doua reactoare de la CNE Cernavoda urmau sa fie construite in 2014-2015.

Nuclearelectrica, impreuna cu cei sase investitori, ArcelorMittal, CEZ, GdF-Suez, Enel, Iberdrola si RWE Power, au semnat la 20 noiembrie 2008 Acordul Investitorilor pentru infiintarea companiei de proiect (SC EnergoNuclear SA) care va construi, pune in functiune si exploata Unitatile 3 si 4 de la CNE Cernavoda. Contibutia statului roman va fi de circa doua miliarde euro. Este estimat ca acest proiect sa fie realizat in 77 de luni, potrivit Ministerului Economiei si Finantelor.

Proiectul urmeaza sa se realizeze in doua etape: etapa de pre-proiect, care se estimeaza sa dureze 18 luni, de la inregistrarea viitoarei societati comerciale si a doua etapa, care este etapa propriu-zisa de realizare a proiectului, avand o durata de circa sase ani.

Costul estimat pentru cele doua reactoare este de patru miliarde euro.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro