Universitatea "Spiru Haret" continua admiterea la invatamant la distanta
Inscrierile la facultatile cu forma de invatamant la distanta de la „Spiru Haret” vor continua, in ciuda propunerii Ministerului Educatiei ca invatamantul la distanta la aceasta universitate sa se desfiinteze pana cand ea va intra in legalitate, au anuntat duminica reprezentantii institutiei de invatamant. Reprezentantii „Spiru Haret” spun ca nu vor intrerupe inscrierile la ID pana la o decizie definitiva a instantei, potrivit Mediafax.
In plus, Universitatea „Spiru Haret” a anuntat ca a atacat deja in instanta concluziile raportului Miniserului Educatiei, iar dosarele se afla pe rol, inclusiv la Inalta Curte de Casatie si Justitie.
- Universitatea „Spiru Haret”: Concluziile raportului Ministerului Educatiei nu sunt legale
In opinia reprezentantilor „Spiru Haret”, concluziile raportului prezentant de ministrul Educatiei incalca articolul 60, alineatul 1 din Legea invatamantului 84/1995, republicata, care prevede ca „activitatea didactica se poate organiza in formele de zi, seral, cu frecventa redusa si la distanta, formele de invatamant seral, cu frecventa redusa si la distanta putand fi organizate de institutiile de invatamant superior care au cursuri de zi”, si alineatul 3 al aceluiasi articol, conform caruia „diplomele si certificatele de studii eliberate de institutiile de invatamant superior, in conditiile legii, pentru aceeasi specializare sunt echivalente, indiferent de forma de invatamant absolvita”.
„Pana la solutionarea acestui litigiu, prin pronuntarea instantei supreme, Universitatea «Spiru Haret» va proceda la respectarea si aplicarea legislatiei in vigoare, continuand admiterea”, au adaugat reprezentantii „Spiru Haret”, intr-un comunicat dat publicitatii duminica.
Universitatea „Spiru Haret” considera ca adoptarea concluziilor prezentate de ministrul Ecaterina Andronescu „va consfinti, in fapt, desfiintarea invatamantului particular din Romania, prin incalcarea flagranta a autonomiei universitare si a proprietatii private, garantate de Constitutie si trecerea universitatilor sub influenta unei forte politice”.
- Ministerul Educatiei a recomandat desfiintarea invatamantului la distanta la „Spiru Haret”
Minstrul Educatiei a prezentat, sambata, concluziile raportului realizat in urma controalelor efectuate la Universitatea „Spiru Haret”. Raportul propune, printre altele, desfiintarea centrelor de invatamant la distanta ale universitatii, atat din tara, cat si din strainatate, monitorizarea timp de 3 ani a Univesitatii „Spiru Haret”, inclusiv a facultatilor acreditate si retragerea dreptului de a organiza licenta pentru Universitatea „Spiru Haret” pana la finalizarea evaluarii institutionale externe de catre Agentia Romana de Asigurare a Calitatii in Invatamantul Superior.”
Ministrul Ecaterina Andronescu a avertizat ca Universitatea „Spiru Haret” risca desfiintarea in cazul in care nu va intra in legalitate.