Sari direct la conținut

UNPR si-a lansat candidatii pentru cele sase sectoare ale Capitalei/ Neculai Ontanu: Candidatul pentru Primaria Generala va fi anuntat dupa Paste

HotNews.ro

UNPR si-a lansat, vineri, candidatii pentru cele sase sectoare ale Capitalei – Liviu Goncea in Sectorul 1, Neculai Ontanu – Sectorul 2, Iulian Popescu – Sectorul 3, Razvan Costache – Sectorul 4, Corin Romanescu – Sectorul 5 si Constantin Tomescu – Sectorul 6, informeaza Mediafax.

Lansarea candidatilor, care are loc la Palatul Copiilor, s-a desfasurat in prezenta celor trei presedinti ai UNPR, Gabriel Oprea, Marian Sarbu si Cristian Diaconescu.

Mai sunt prezenti, printre altii, deputatul Aura Vasile, actualul primar al Sectorului 2 Neculai Ontanu si senatorul UNPR Anghel Iordanescu.

La eveniment participa cateva sute de membri ai Organizatiei UNPR Bucuresti, majoritatea tineri, unii dintre ei purtand camasi rosii cu insemnele partidului, fluturand steaguri tricolore sau rosii cu sigla partidului si afisand pancarte cu numele candidatilor.

UPDATE – Neculai Ontanu: Candidatul UNPR pentru Primaria Capitalei va fi anuntat dupa Paste

Candidatul UNPR la Primaria Capitalei va fi anuntat imediat dupa Sarbatorile Pascale, a declarat vineri presedintele filialei UNPR Bucuresti, Neculai Ontanu, la finalul conferintei de lansare a candidatilor pentru sectoarele Capitalei, potrivit Agerpres.

Ontanu a spus ca viitorul candidat al formatiunii va fi „o surpriza”.

„Armata uneperista o veti vedea defiland pe strazile Capitalei. Suntem o echipa de neinvins”, a sustinut liderul UNPR.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro