Sari direct la conținut

Unul dintre cei mai mari producători de PC-uri a continuat să livreze hardware către Rusia, deși spusese că-și va suspenda business-ul – presă

HotNews.ro
Laptop, Foto: Shutterstock
Laptop, Foto: Shutterstock

​Unul dintre cei mai mari producători mondiali de laptop-uri, Acer, a continuat să trimită hardware către Rusia și între aprilie 2022 și martie anul acesta, deși spusese în primăvara trecută că își va suspenda business-ul, arată o analiză publicată de Reuters, care a consultat date vamale.

Au ajuns în Rusia componente hardware de cel puțin 70 miliarde dolari într-un an, sursele citate spunând că a fost vorba despre monitoare, dar și laptop-uri.

Echipamentele au ajuns în Rusia prin filiala Acer din Elveția, dar cum aceste echipamente nu au fost produse în Taiwan, aceste livrări nu au încălcat sancțiunile impuse Rusiei de autoritățile de la Taipei. Livrările nu încălcau nici legile de la acel moment din Elveția.

Pe 8 aprilie 2022 Acer spunea că suspendă toate livrările către Rusia, dar datele vamale arată că nu a fost așa, și că produse ale companiei au ajuns în Federație, însă într-un număr mult mai mic decât înainte de război.

Datele vamale obținute de Reuters indică 744 de livrări de produse Acer între 8 aprilie 2022 și 31 martie 2023, scădere puternică față de cele peste 3.700 de livrări cu un an înainte.

Acer avea, conform datelor IDC, 18,5% din piața PC-urilor în Rusia, la final de 2021.

Filiala elvețiană a Acer a spus că nu a mai trimis desktop-uri și laptop-uri în Rusia după data de 8 aprilie 2022, adăugând însă că a livrat „un număr limitat de display-uri și de accesorii către piața rusă pentru a fi utilizate de civili în activitățile cotidiene, însă conformându-se sancțiunilor internaționale”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro