Sari direct la conținut

UPC stagneaza la numarul total de abonati in Romania, in primul trimestru din 2009

HotNews.ro

Numarul total al abonatilor UPC Romania a depasit 1,26 milioane utilizatori in primul trimestru din acest an, in crestere nesemnificativa de doar 200 abonati comparativ cu situatia din ultimul trimestru al anului trecut, potrivit datelor grupului Liberty Global. Tot o stagnare se constata si in privinta numarul total de clienti de televiziune (analogica si digitala), insa numarul clientilor de internet si de telefonie a crescut cu 8000 utilizatori si respectiv 7100 de utilizatori fata de sfarsitul anului trecut.

“Privind numarul total de clienti de televiziune (incluzand televiziunea analogica si digitala), suntem la acelasi nivel comparativ cu luna decembrie 2008. Strategia noastra in aceasta perioada financiara dificila este protejarea actualei baze de clienti, vanzarea de servicii noi (internet + voce) catre aceasta baza de clienti, dar si atragerea de clienti noi. In ambele situatii este foarte important sa avem clienti loiali si platitori. De asemenea, prin lansarea serviciului digital si a DVR-ului am continuat in aceasta perioada migrarea clientilor de la televiziunea analogica la cea digitala”, a declarat Severina Pascu, directorul financiar al UPC Romania.

Numarul abonatilor care aleg televiziunea digitala, peste numarul celor care renunta la televiziunea analogica

Mai precis, la sfarsitul lunii martie a acestui an, UPC avea un numar total de 1.263.600 abonati, in crestere cu 200 abonati fata de situatia de la sfarsitul anului trecut. Pe segmentul serviciilor de televiziune, numarul total al abonatilor era de 1.263.700 utilizatori, in crestere usoara de numai 300 utilizatori fata de sfarsitul lui 2008, cresterea numarului de abonati la serviciile de televiziune digitala reusind sa compenseze scaderea clientilor pe segmentul de televiziune analogica.

Astfel, numarul abonatilor la serviciile de televiziune digitala a crescut cu 37.400 abonati (34%) pana la 147.300 abonati, in conditiile in care numarul utilizatorilor de televiziune analogica a scazut cu 37.200 abonati, pana la 961.000 de abonati.

UPC Romania asteapta o usoara crestere a veniturilor in primul trimestru din 2009

Dupa primul trimestru din acest an, UPC Romania avea 245.300 abonati la serviciile de internet si 131.300 abonati la serviciile de telefonie, in crestere cu 8.000 abonati si respectiv 7.100 abonati comparativ cu situatia aferenta sfarsitului anului trecut.

Desi veniturile operatorului nu s-au publicat inca, oficialii UPC asteapta o posibila crestere a veniturilor in primul trimestru din acest an.

“In ceea ce priveste veniturile, ne asteptam ca in trimestrul I 2009 acestea sa fie la nivelul celor din trimestrul IV 2008, sau chiar sa inregistram o usoara crestere”, a declarat pentru HotNews.ro Severina Pascu, directorul financiar al UPC Romania.

In luna februarie a acestui an, Severina Pascu declara pentru HotNews.ro ca nu se asteapta la atingerea de profit net in 2008, asteptarile pentru 2009 fiind de crestere atat a bazei de clienti cat si a veniturilor operatorului de telecomunicatii prin cablu.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro