Sari direct la conținut

UPDATE Accidentul rutier din Gorj: 19 persoane au fost ranite, doua sunt in stare grava

HotNews.ro

Nouasprezece persoane au fost ranite in urma accidentului produs, miercuri dimineata, in judetul Gorj, unde o camioneta s-a rasturnat intr-o prapastie, a declarat managerul Serviciului de Ambulanta Gorj, Dan Valceanu, precizand ca 17 sunt raniti usor.

Managerul Serviciului de Ambulanta Gorj a declarat pentru Mediafax ca in urma accidentului au fost ranite usor 17 persoane, care au suferit diverse fracturi si contuzii, in timp ce alte doua persoane – o femeie de 33 de ani si o fetita de 13 ani – sunt grav ranite.

Potrivit sursei citate, 15 victime au fost transportate, atat cu ambulante, cat si cu masini private, la spitalul din Baia de Arama, unde s-a constatat ca femeia de 33 de ani si fetita de 13 ani sunt in stare critica si s-a decis transferarea acestora la alte unitati medicale. Femeia a fost preluata de un elicopter SMURD si dusa la un spital din Capitala, iar un alt elicopter a ajuns pentru a o prelua pe fetita.

Astfel, la ora transmiterii acestei stiri la spitalul din Baia de Arama se afla 13 raniti, care sunt in investigatii medicale, in urma carora se va decide daca se va impune transferarea la o alta unitate medicala, a precizat Valceanu.

De asemenea, alte cinci persoane ranite au fost transportate si se afla la Spitalul Judetean din Targu Jiu.

Purtatorul de cuvant al MAI, Marius Militaru, a declarat ca alte doua elicoptere SMURD, intre care unul de capacitate mare, sunt pregatite daca se va mai impune preluarea altor victime.

O camioneta in care se aflau mai multe persoane s-a rasturnat intr-o prapastie adanca de aproximativ 20 de metri, miercuri dimineata, in jurul orei 04.30. Accidentul a avut loc pe un drum forestier din satul Cerna, comuna Pades, din judetul Gorj, intr-o zona de munte, greu accesibila.

Informatiile privind numarul persoanelor aflate in camioneta si al celor raniti au fost contradictorii. Potrivit primelor date, in camioneta s-ar fi aflat 20 de persoane, iar cel putin 12 dintre acestea au fost ranite. Soferul masinii le-a spus insa politistilor ca in masina ar fi fost aproximativ zece persoane.

Ulterior, purtatorul de cuvant al Politiei Gorj, Daniel Tica, afirma ca sase persoane au fost ranite si transportate la spital. Reprezentantul Politiei a revenit apoi spunand ca ar fi 18 raniti, dintre care doi in stare grava. El spunea ca numarul total al ranitilor este incert deoarece unii dintre raniti au ajuns la spital cu masini private.

Pentru scoaterea victimelor din prapastie au intervenit reprezentanti ai Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) si salvamontisti, iar pentru preluarea ranitilor la fata locului au ajuns noua ambulante din judetele Gorj, Mehedinti si Caras Severin.

Reprezentantul IPJ Gorj preciza ca toate persoanele care se aflau in masina, o camioneta Aro cu semiremorca, sunt din judetul Mehedinti si mergeau la cules de afine.

Potrivit acestuia, soferul masinii, in varsta de 35 de ani, a fost testat cu alcooltestul si s-a stabilit ca nu consumase bauturi alcoolice, iar accidentul s-a produs din cauza imprudentei acestuia, care a pierdut controlul volanului.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro