UPDATE Atac la o școală din Oslo: Un profesor și alți trei angajați au fost răniți ușor de un elev, înarmat cu un cuțit și o furculiță

Un elev a rănit un profesor și alți trei angajați cu un cuțit și o furculiță pe care le-a luat de la cantina școlii, potrivit The Independent, care citează poliția din capitala Norvegiei.
Băiatul, care studia la școala respectivă, a fost arestat după incident. Motivul care a stat la baza atacului nu este încă clar.
Sven Christian Lie, de la departamentul de poliție, a precizat că a fost deja declanșată ancheta, iar ofițerii au început audierea martorilor. ”Este vorba despre un băiețel care a fost arestat. Nu pot să dau niciun fel de detalii. (…) A fost arestat în incinta școlii„, a mai spus reprezentantul poliției.
Cele patru victime, toate angajate ale școlii, au fost transportate la spital cu răni ușoare, a mai transmis poliția, pe twitter.
Fire personer kjøres legevakten for behandling. De skadde er ansatte på skolen. Vi er fremdeles på stedet med flere patruljer og foretar bla vitneavhør.
— OPS Politiet Oslo (@oslopolitiops) March 19, 2019