UPDATE Bank of America a primit un ajutor guvernamental de 20 miliarde dolari. Pierderile bancii s-au ridicat la 1,79 miliarde dolari in ultimul trimestru din 2008
Bank of America, cea mai mare banca de retail din Statele Unite, a primit 20 miliarde de dolari din partea Trezoreriei americane si garantii de 118 miliarde de dolari pentru activele toxice detinute, pentru integrarea gigantului de investitii Merrill Lynch, potrivit Reuters. La cateva ore de la primirea acestui ajutor, Bank of America a raportat pierderi de 1,79 miliarde dolari in ultimul trimestru din 2008, in vreme ce pierderile Merrill Lynch s-au ridicat la 15,31 miliarde de dolari.
Merril Lynch a inregistrat pierderi nete de 9,62 dolari pe actiune, mai ales ca urmare a deprecierilor semnificative de active, iar Bank of America a afisat un rezultat negativ de 48 centi pe actiune. In aceeasi perioada a anului trecut, institutia financiara a consemnat un profit de 5 centi pe actiune, adica 268 milioane de dolari.
In schimbul celor 20 de miliarde de dolari, Departamentul Trezoreriei, Federal Reserve si Corporatia Federala de Asigurare a Depozitelor vor primi actiuni preferentiale. Bank of America a mai incasat, in octombrie, un ajutor de stat de 25 miliarde de dolari, prin programul de salvare a sistemului financiar.
Oficialii americani s-au temut ca o deteriorare a capitalului Bank of America, in contextul in care sistemul financiar se confrunta cu datorii masive, va reprezenta un risc pentru intregul sistem economic.
In ceea ce priveste garantiile, acestea vor acoperi doar activele din SUA, administrate inainte de mijlocul lunii martie 2008, si vor acoperi investitiile ipotecare rezidentiale si comerciale, darivative si datorii corporatiste. Conform intelegerii, activele rezidentiale vor fi garantate pe o perioada de zece ani, de doua ori mai mult decat celelalte active.
Bank of America trebuie sa absoarba primele zece miliarde de dolari proveniti din pierderi generate de activele sale, in vreme ce guvernul va absorbi restul de zece miliarde de dolari. Restul pierderilor vor fi suportate in proportie de 90% de autoritati.
Actionarii au aprobat la inceputul lunii decembrie preluarea Merrill Lynch de catre Bank of America, o tranzactie riscanta, dar care va crea un gigant bancar cu o pozitie de lider in aproape toate sectoarele majore ale sistemului financiar.