Sari direct la conținut

UPDATE Blocaj pe Autostrada Soarelui. Traficul spre Capitală, pe A2, îngreunat după producerea a două accidente rutiere

HotNews.ro
Aglomeratie pe Autostrada Soarelui, Foto: Facebook/ MariLena Lefter
Aglomeratie pe Autostrada Soarelui, Foto: Facebook/ MariLena Lefter

Traficul rutier spre Capitală, pe Autostrada Soarelui, este îngreunat duminică seara, din cauza a două accidente rutiere, fără victime, produse în dreptul localităților Fundulea și Tudor Vladimirescu, mașinile deplasându-se în coloană, cu viteză redusă.

Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, „circulaţia rutieră este îngreunată pe Autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, pe sensul către Capitală, din cauza a două evenimente rutiere fără victime, produse la kilometrul 40, în zona oraşului Fundulea, respectiv la kilometrul 114, în zona localităţii Tudor Vladimirescu, judeţul Călăraşi. În aceste zone s-au format coloane de autovehicule, care se deplaseză cu viteză redusă”.

Anterior, în jurul orelor 18.00, Centrul Infotrafic anunța că pe autostrada A2, pe sensul Constanţa – Bucureşti, între kilometrii 20 şi 12, se înregistrează valori ridicate de trafic, din cauza numărului mare de autovehicule care se îndreaptă spre Capitală.

Șoferii sunt sfătuiți ca, pentru a preîntâmpina producerea acestui gen de evenimente rutiere, să păstreze distanţa de siguranţă între vehicule, să semnalizeze din timp orice intenţie de schimbare a benzii de circulaţie şi să folosească luminile de avarie în situaţia în care încheie o coloană care încetineşte sau opreşte brusc.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro