Sari direct la conținut

UPDATE Botosani: Primarul Portariuc si-a recunoscut infrangerea in fata liberalului Catalin Flutur, dar PSD va avea mai multi consilieri locali si judeteni

HotNews.ro

UPDATE 12.57Partidul Social Democrat (PSD) a castigat alegerile pentru Consiliul Judetean, potrivit rezultatelor partiale furnizate luni la amiaza de Biroul Electoral Judetean, citate de Agerpres.

In urma centralizarii datelor din 44 din cele 78 de circumscriptii electorale, PSD a obtinut 33.280 de voturi, adica 47,25% din totalul celor 74.253 de voturi exprimate la alegerile de duminica. Pe pozitia a doua se afla Partidul National Liberal cu 26.144 voturi obtinute, ceea ce inseamna 37,11%.

Partidul Miscarea Populara se afla pe locul al treilea cu 2.387 de voturi si cu 3,38% ceea ce presupune ca nu va accede in Consiliul Judetean.

Alianta Liberalilor si Democratilor si Uniunea Nationala pentru Progresul Romaniei nu ating pragul electoral, aceste formatiuni avand 3,41% si, respectiv, 3,05% din voturi.

UPDATE 12.43 Partidul Social Democrat (PSD) a obtinut majoritatea in Consiliul Local al municipiului Botosani, in ciuda infrangerii candidatului propriu, Ovidiu Portariuc, in competitia pentru functia de primar.

Potrivit datelor finale prezentate de Biroul Electoral de Circumscriptie al municipiului Botosani, PSD a fost sustinut la Consiliul Local de 15.345 de alegatori, in timp ce Partidul National Liberal (PNL) a obtinut sprijinul a 15.168 de alegatori din totalul celor 40.115 prezenti la urne.

In urma acestor rezultate, PSD a obtinut 12 din cele 23 de mandate din Consiliul Local, iar PNL 11.

In schimb, in competitia pentru functia de primar liberalul Catalin Flutur a obtinut 45,78% din totalul celor 38.546 de voturi, invingandu-l astfel pe candidatul PSD, primarul in exercitiu, Ovidiu Portariuc, care a fost votat de 40,7% dintre alegatori.

Primarul municipiului Botosani, social- democratul Ovidiu Portariuc, care a candidat pentru un nou mandat, si-a recunoscut duminica noaptea infrangerea in fata candidatului PNL, Catalin Flutur, potrivit Agerpres.

Acesta a declarat, intr-o conferinta de presa, ca, in urma numaratorii paralele, a rezultat faptul ca reprezentantul Partidului National Liberal (PNL) este castigator.

‘Din centralizarea datelor pana la aceasta data, rezultatul pare clar. Este clar ca in aceste alegeri candidatul PNL a obtinut votul botosanenilor. Multumesc botosanenilor care ne-au dat votul si ne-au sustinut’, a afirmat Portariuc.

Acesta sustine ca, in calitate de presedinte al organizatiei judetene a Partidului Social Democrat, va sustine proiectele de interes public pentru botosaneni.

Pe de alta parte, liderii PSD Botosani sunt convinsi ca vor obtine majoritatea in Consiliul Judetean si vor impune viitorul presedinte al judetului.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro