Sari direct la conținut

UPDATE Bursa de la Bucuresti a avansat cu peste 3%, ca urmare a aprecierii titlurilor BRD cu peste 9%

HotNews.ro

Indicele general al Bursei de Valori Bucuresti (BVB) a inregistrat cresteri substantiale joi, ca urmare a aprecierii cu peste 9% a titlurilor BRD – Groupe Societe Generale. Cel mai redus avans s-a consemnat pe sectorul companiilor energetice, a carui crestere a fost de sub 1%.

Astfel, BET-C, indicele compozit al BVB, a crescut joi cu 3,83%, pana la 1.616,64 puncte, iar indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate, a urcat cu 3,58%, la 2.516,73 puncte. BET-FI, indicele celor cinci societati de investitii financiare, a ajuns la 11.471,71 puncte, cu 3,15% mai mult decat in sesiunea anterioara.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri listate la BVB, a castigat 3,68%, pana la 238,49 puncte, in vreme ce BET-NG, indicele care reflecta evolutia companiilor energetice, a avansat cu doar 0,90%, la 364,75 puncte.

Lichiditatea pietei reglementate a BVB a crescut cu 74%, pana la 29,63 milioane de lei, echivalentul a 6,93 milioane de euro.

Pe sectorul actiunilor al pietei reglementate s-au inregistrat schimburi in valoare de 25,48 milioane de lei. BRD – Groupe Societe Generale a inregistrat cel mai mare rulaj din piata, de 8,29 milioane de lei, urmata de Petrom siSIF Moldova, cu un rulaj de 2,96 milioane de lei, respectiv 2,47 milioane de lei. Banca Transilvania ocupa cea de-a patra pozitie in top, cu o valoare a schimburilor de 1,97 milioane de lei, iar SIF Oltenia se afla pe locul cinci, cu 1,89 milioane de lei.

Pe sectorul destinat obligatiunilor s-au incheiat tranzactii obligatiuni emise de BCR (4,12 milioane de lei) si Banca Comerciala Carpatica ( 20.923 lei).

Schimburile cu unitati de fond STK Emergent au inregistrat un nivel de 3.513 lei.

Cele mai mari cresteri de pret le-au inregistrat titlurile Uztel (14,85%), Azomures (14,84%) si SSIF Broker (14,84%), in vreme ce actiunile Energopetrol (-9,57%), Carbochim (-5,88%) si Transelectrica (-3,81%) s-au aflat in topul pierderilor.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro