Sari direct la conținut

UPDATE Cele mai mari contracte intre Hidroelectrica si Energy Holding au fost incheiate in perioada 2005-2008. Vezi care sunt cantitatile de energie livrate catre  Energy Holding din 2004 pana in prezent​

HotNews.ro

In perioada 2004-2012, Energy Holding a beneficiat de energie ieftina in cantitati uriase, indiferent de productia obtinuta de Hidroelectrica in toti acesti ani. Potrivit unor date obtinute de HotNews.ro, cele mai mari cantitati de energie au fost livrate in 2005, 2006, 2007 si 2008. De exemplu, in 2007, Energy Holding a primit peste 4,01 milioane MWh energie, in conditiile in care a fost un an slab pentru Hidroelectrica, productia obtinuta fiind de doar 15,8 milioane MWh.

Contractul cu Energy Holding a fost facut public, insa fara o anexa foarte importanta: Anexa 2, cea care contine cantitatile anuale contractate si livrate. HotNews a obtinut aceste date. Vezi atasat si contractul cu Energy Holding.

Cantitatile contractate anual si cele livrate efectiv catre Energy Holding

2004

Cantitate contractata initial: 2.488.059 MWh

Cantitate livrata: 2.895.572 MWh

2005

Cantitate contractata initial: 4.380.000 MWh, din care 3 milioane MWh pentru Alro;se modifica prin actul aditional 4 bis la 4.790.000 MWh, din care 3.210.000 MWh pentru Alro; se modifica prin AA 6 la 6.260.000 MWh din care 3.210.000 MWh pentru Alro; prin AA8 scade cantitatea la Alro cu 726.240 MWh si 3.000.000 anual; prin AA9 creste cu 910.000 MWh

Cantitate livrata: 4.677.310 Mwh

2006

Cantitate contractata initial: 4.170.000 MWh

Cantitate livrata: 3.646.422 MWh

2007

Cantitate contractata initial: 4.170.000 MWh

Cantitate livrata: 4.017.991 MWh

2008

Cantitate contractata initial: 4.170.000 MWh. Scade cu 900.000 MWh printr-un contract de cesiune cu Ehol Distribution

Cantitate livrata: 3.396.341 MWh

2009

Cantitate contractata initial: 2.370.000 MWh

Cantitate livrata: 2.256.099 MWh

2010

Cantitate contractata initial: 2.370.000 MWh

Cantitate livrata: 2.609.353 MWh

2011

Cantitate contractata initial: 2.370.000 MWh

Cantitate livrata: 2.155.802 MWh

2012

Cantitate contractata initial: 2.370.000 MWh

Cantitate livrata: 545.162 MWh

Productia Hidroelectrica in perioada 2004-2011

  • 2004: 16,4 milioane MWh
  • 2005: 20,1 milioane MWh
  • 2006: 18 milioane MWh
  • 2007: 15,8 milioane MWh
  • 2008: 17 milioane MWh
  • 2009: 15,5 milioane MWh
  • 2010: 19,8 milioane MWh
  • 2011: 14,6 milioane MWh

Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica, a decis saptamana trecuta denuntarea contractului cu Energy Holding. Potrivit notificarii transmise catre Energy Holding, contractul de vanzare-cumparare inceteaza incepand cu 15 august 2012. Contractul dintre Hidroelectrica si Energy Holding a fost incheiat pe 14 ianuarie 2004 si a fost modificat prin nu mai putin de 19 acte aditionale, in perioada 2004-2010. Ultimele trei acte aditionale (noiembrie 2009, decembrie 2009, decembrie 2010) au fost semnate in perioada in care director general al Hidroelectrica era Mihai David, membru PSD in acea perioada.Mihai David este cel care a prelungit durata contractului cu 5 ani pana in 2018.

Contractul initial, dar si o serie de acte aditionale au fost semnate de Traian Oprea, cel care a fost trimis in judecata, alaturi de fostul ministru Codrut Seres, pentru complot si subminarea economiei nationale.

Potrivit unui document al Euro Insol, diferenta dintre valoarea pretului mediu anual al Pietei Zilei Urmatoare (PZU) de pe OPCOM si valoarea contractuala a pretului energiei livrate Energy Holding a generat doar in perioada 2006-31 mai 2012 o pierdere de aproximativ 1,4 miliarde lei.

  • In 2006, pretul din contract a fost de 77 lei/MWh, in timp ce pretul mediu pe PZU-OPCOM era de 157,63 lei/MWh
  • In 2007, pretul din contract a fost de 71,58 lei/MWh, in timp ce pretul mediu pe PZU-OPCOM era de 158,95 lei/MWh
  • In 2008, pretul din contract a fost de 83,37 lei/MWh, in timp ce pretul mediu pe PZU-OPCOM era de 188,21 lei/MWh
  • In 2009, pretul din contract a fost de 98.79 lei/MWh, in timp ce pretul mediu pe PZU-OPCOM era de 145,26 lei/MWh
  • In 2010, pretul din contract a fost de 120 lei/MWh, in timp ce pretul mediu pe PZU-OPCOM era de 153,39 lei/MWh
  • In 2011, pretul din contract a fost de 130 lei/MWh, in timp ce pretul mediu pe PZU-OPCOM era de 221,2 lei/MWh
  • In 2012, pretul din contract a fost de 130 lei/MWh, in timp ce pretul mediu pe PZU-OPCOM era de 224,35 lei/MWh

Ministrul economiei, Daniel Chitoiu, a declarat saptamana trecuta ca administratorul judiciar al Hidroelectrica este singurul abilitat sa sesizeze organele de cercetare penala acolo unde contractele au fost frauduloase. Intrebat daca vor fi trasi la raspundere si directorii generali ai companiei numiti in aceste functii de PSD sau PNL, Chitoiu a spus ca „Justitia nu tine cont de cine a pus directorul general”. Contractele cu „baietii destepti” au fost semnate in perioada guvernarii Nastase. De asemenea, au fost prelungite la sfarsitul lui 2009, in perioada guvernarii Boc, de catre Mihai David, membru PSD in acea vreme.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro