UPDATE Comisia Europeana a decis deblocarea platilor pe Programul Operational Regional
Comisia Europena a luat decizia de a debloca platile pe Programul Operational Regional, a anuntat ministrul Dezvoltarii Elena Udrea, in cadrul unei conferinte privind fondurile europene. „Dupa cum stiti platile au fost suspendate in luna iunie. Noi stiam inca de aseara de aceasta decizie, dar oficial am fost anuntati azi-dimineata, la prima ora”, a mai spus Udrea. „Comisia Europeana a anuntat intentia de a relua platile din cadrul politicii UE de coeziune pentru programul operationala regional din Romania”, se arata intr-un comunicat al Comisiei.
Aceasta a precizat ca pe POR „de acum incolo se pot trimite facturile”. Ministrul Dezvoltarii a precizat ca la ora actuala exista „lucrari realizate, dar nefacturate”, in valoare de 200 de milioane de euro. „Speram ca pana la sfarsitul anului sa putem aduce acesti bani in Romania”, a mai spus Udrea.
„Provocare noastra este ca, dupa aceasta decizie, pana la sfarsitul anului sa reusim sa facem platile pentru acele facturi verificate sau declarate eligibile, dar care nu au fost trimise catre decontare la Bruxelles, pe perioada in care aceasta operatiune a fost intrerupta. Este vorba de peste 200 de milioane de euro pe care speram sa-i infuzam in economia reala pana la sfarsitul anului”, a precizat ministrul Dezvoltarii.
- „Vom putea in zilele urmatoare sa reluam acest proces si speram ca la nivelul CE cererile de ramburare sa poata fi procesate cu maxima celeritate astfel incat sa avem fonduri trimise la buget in acest an”, a declarat, la randul sau, ministrul afacerilor europene, Leonard Orban.
UPDATE Acesta a mai afirmat ca deblocarea platilor pentru POR poate insemna decizii similare pentru celelalte programe. „Este o chestiune de zile reluarea rambursarilor pe celelalte programe operationale”, a precizat ministrul.
Decizia vine ca urmare a indeplinirii tuturor recomandarilor si cerintelor Comisiei Europene, precum si a respectarii angajamentului luat de a opera modificari in sistemul de management si control, inclusiv intarirea atributiilor de control in domeniul achizitiilor publice a Autoritatii de Management a POR, sustine Ministerul Dezvoltarii.
In iunie cand s-au intrerupt platile, Comisia s-a bazat pe constatarile unui raport de audit, care a relevat o aplicare incoerenta a normelor privind achizitiile publice si deficiente de gestiune si control din domeniul achizitiilor publice.
- „Comisia este multumita de progresele inregistrate pana in prezent in reformarea sistemului de gestiune si control al achizitiilor publice pentru politica de coeziune din Romania, proces desfasurat sub conducerea ministrului pentru afaceri europene, Leonard Orban”, se mai arata in comunicatul Comisiei Europene.
In perioada 2007-2013, alocarea pentru POR este de 3,7 miliarde de euro. Pana la 30 noiembrie 2011, au fost depuse 7.924 de proiecte in valoare totala de 53,1 miliarde de lei. Numarul proiectelor aprobate este de 2.733, iar al celor semnate 2.340.
Rata absorbtiei calculata in functie de platile interne catre beneficiari a fost de 24,5% la 30 noiembrie, iar rata absorbtiei calculata in functie de platile intermediare de la Comisia Europeana a fost de 7,37%.