Sari direct la conținut

UPDATE Concertul Robert Turcescu & Casa Presei nu va mai avea loc

HotNews.ro
Robert Turcescu si Casa Presei, Foto: Cat Music/Media Services
Robert Turcescu si Casa Presei, Foto: Cat Music/Media Services

Din motive de sanatate, concertul Robert Turcescu si Casa Presei, ce urma sa se desfasoare pe 27 ianuarie in Coyote Cafe din Bucuresti, incepand de la orele 23, nu va mai avea loc. Artistul, impreuna cu live band-ul Casa Presei, isi cer scuze pentru situatia creata. Robert Turcescu are varicela.

Trupa „Casa Presei” a fost infiintata la inceputul anului 2010 si este formata din Robert Turcescu (voce, chitara), Gabriel Basarabescu (clape, voce), George Vila (chitara, voce), Radu Cartianu (bass), Alina Crisan (saxofon, percutie, voce), Dan Teodorescu (tobe).

„Casa Presei” a fost infiintata din dorinta de a aduna oameni pasionati de muzica, dar care practica o alta profesie: aceea de jurnalist (atat Robert Turcescu, cat si George Vila si Gabriel Basarabescu sunt ziaristi).

Exceptie fac Radu Cartianu, Alina Crisan si Dan Teodorescu. Cartianu lucreaza pentru EMI Music si a fost component al trupei Timpuri Noi si manager al mai multor artisti, Dan Teodorescu este muzician profesionist in Orchestra Radio si nu numai, iar Alina Crisan, desi absolventa a unei facultati de jurnalistica, are studii muzicale si lucreaza in cadrul Ministerului Apararii Nationale.

Robert Turcescu si „Casa Presei” au semnat cu casa de discuri Cat Music si vor sustine un concert vineri, 27 ianuarie, la Coyote Cafe, pe Calea Victoriei 48-50, de la ora 23:00.

Despre Robert Turcescu

Cunoscut ca jurnalist, realizator de emisiuni TV si radio („Romania in direct”, talk show-ul „100%”), Robert Turcescu a debutat in presa in 1993 (la Curierul National), ajungand la radio (Radio Total, EuropaFM), apoi la posturile TV. A debutat in 2000 cu romanul „Dincolo” si este autorul a doua volume de publicistica, „Dans de Bragadiru” si „Fiare Vechi”.

La mijlocul anilor ’90 a facut parte din formatia Kapela, alaturi de care a cantat in deschiderea celor de la Iris si Holograf. Tot alaturi de Kapela a lansat si un material discografic, intitulat „Rock My Way”.

Vezi aici un interviu cu Robert Turcescu despre pasiunea sa pentru cantat si pentru muzica rock.

Alti realizatori TV care au urcat pe scena muzicala din Romania

Mircea Badea, realizatorul emisiunii „In gura presei”, a cantat in 2010 alaturi de Raluca Leahu (colega sa de la radio), cu ocazia concertului de lansare a primului album al trupei Magnolia. Pe scena de la Hard Rock Cafe, Mircea Badea si Magnolia au interpretat coveruri precum Just A Gigolo, Gravity si Bad To The Bone.

Vezi si cateva inregistrari de la evenimentul la care a cantat Mircea Badea.

Horia Brenciu este cunoscut ca prezentator de televiziune (a prezentat emisiuni pentru copii precum Tip Top Minitop si Kiki Riki Miki, matinale si concursuri, dar mai ales celebra emisiune Robingo). In 2002, celebrul prezentator TV s-a lansat in lumea muzicala, punand bazele HB Orchestra, al carei vocalist este. De asemenea, Horia Brenciu a mai debutat ca actor in 2006 (cu un rol in serialul „Om sarac, om bogat”) si a fost protagonistul spectacolului „Robin Hood & Co” (musical cu numere de circ).

Alaturi de HB Orchestra, Horia Brenciu a lansat doua albume, in 2008 si 2010, intitulate „35” si „37”. In cadrul trupei, artistul interpreteaza piese din repertoriu personal si international (peste 400 de titluri din diverse genuri muzicale, precum swing, pop, rock, gospel, jazz, latino, country).

Pe 22, 23 si 24 martie, Horia Brenciu si HB Orchestra vor concerta, de la ora 20:00, la Sala Palatului (concertele de pe 22 si 23 sunt sold out). Biletele s-au pus deja in vanzare si se gasesc la Sala Palatului, Magazinul Muzica, Magazinele Diverta, Magazinele Germanos, Teatrul National de Opereta si online pe: www.vandbilete.ro, www.eventim.ro, www.bilete.ro.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro