Sari direct la conținut

UPDATE Copil disparut in apele raului Teleorman a fost gasit mort/ 14 localitati din Teleorman, sub avertizare de cod rosu/ Gabriel Oprea: Doua dintre persoanele disparute trecand cursuri de apa au fost gasite decedate

HotNews.ro

Copilul in varsta de 13 ani disparut din localitatea argeseana Mirosi a fost gasit mort, potrivit Realitatea TV. Vicepremierul Gabriel Oprea anuntase ca doua dintre cele cinci persoane disparute ca urmare a traversarii unor cursuri de apa au fost gasite decedate.

Copilul a fost vazut ultima data duminica seara, fiind cautat de sateni in cursul noptii. Luni dimineata, parintii au sunat la 112 pentru a semnala disparitia.

Potrivit reprezentantilor ISU Arges, este posibil ca baiatul sa fi cazut in apele umflate ale raului Teleorman. Cautarile sunt efectuate cu ajutorul barcilor de salvare.

Mai multe sectoare ale raului Teleorman se afla sub cod rosu de inundatii.

UPDATE Doua dintre cele cinci persoane disparute ca urmare a traversarii unor cursuri de apa au fost gasite decedate, a anuntat vicepremierul Gabriel Oprea.

Ministrul Afacerilor Interne Gabriel Oprea a anunţat, luni, la MAI, că cinci persoane au fost dispărute ca urmare a traversării voluntare a unor cursuri de apă, contrar atenţionărilor autorităţilor.

În urma acţiunilor de căutare, cele două persoane dispărute din Olt şi Prahova au fost găsite decedate, a anunţat Oprea.

Reprezentanţi ai MAI au precizat pentru Mediafax că este vorba de un bătrân de 80 de ani din Poboru, judeţul Olt, şi de un alt bărbat din Bucov, judeţul Prahova, care a căzut de pe un pod.

În continuare este dispărut un copil de 13 ani din localitatea Surduleşti, judeţul Argeş, acesta fiind căutat cu efective sporite de populaţie, poliţie, jandarmerie şi angajaţi ai inspectoratului pentru situaţii de urgenţă, a mai spus Oprea.

De asemnea, sunt căutaţi doi buzoieni dispăruţi, sâmbătă, după ce barca în care se aflau împreună cu alte trei persoane s-a răsturnat pe râul Buză

Administratia Nationala „Apele Romane” (ANAR) informeaza ca, luni dimineata, se inregistreaza un varf maxim de viitura pe raul Vedea, la confluenta cu raul Teleorman, viitura care se va mentine pe tot parcursul zilei, iar 14 comune din judetul Teleorman sunt sub avertizare de cod rosu de inundatii, scrie Mediafax.

Viitura s-a format pe raul Vedea in cursul noptii si, in prezent, se propaga in aval de Alexandria.

In cursul noptii, Administratia Bazinala de Apa Arges-Vedea, a instituit cod rosu local pe raul Vedea aval confluenta cu raul Teleorman, in judetul Teleorman, pentru urmatoarele comune : Storobaneasa, Smardioasa, Cervenia, Frumoasa, Contesti, Bragadiru, Bujoru si Nasturelu.

Totodata, se mentine cod rosu pe Raul Cainelui sectorul amonte SH Vartoapele – confluenta cu raul Vedea, judetul Teleorman, pentru urmatoarele comune: Silistea Gumesti, Ciolanesti, Necsesti, Vartoape, Calinesti si Mavrodin.

ANAR recomanda ca populatia din aceste zone sa tina cont cu strictete de masurile impuse de comitetul local si inspectoratul judetean pentru situatii de urgenta si sa evite plimbarea pe malul apelor sau prin ape, precum si orice alte activitati care se desfasoara in proximitatea apelor.

Echipele Apelor Romane actioneaza cu utilaje si oameni, acordand suport autoritatilor locale si inspectoratului judetean pentru situatii de urgenta (ISJU).

In cursul noptii, s-au intarit liniile de aparare cu saci si s-au suprainaltat digurile cu saci de nisip, cu pana la 30 cm, in vederea protejarii localitatilor.

Conducerea ANAR se afla pe teren la aceasta ora, pentru supervizarea situatiei de la fata locului si luarea unor alte masuri suplimentare de aparare a populatiei si a bunurilor.

Intrucat situatia in zona este foarte dificila, ea necesita interventia fortelor armate (ISJU, Jandarmerie), in vederea consolidarii liniilor de aparare construite, astfel incat populatia sa fie protejata.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro