Sari direct la conținut

UPDATE Coreea de Nord s-a aflat in spatele atacului cibernetic impotriva Sony, cu posibil sprijin din partea Chinei – FBI

HotNews.ro

Coreea de Nord se afla in spatele atacului cibernetic major care a vizat Sony, a anuntat vineri, intr-un comunicat, FBI, citat de AFP. Coreea de Nord a negat acuzatiile.

„FBI are suficiente probe pentru a concluziona ca guvernul nord-coreean este responsabil de aceste actiuni”, scrie politia federala americana.

Atacul impotriva Sony nu este „un comportament acceptabil pentru un stat”, apreciaza FBI.

Senatorul John McCain, care va prezida in ianuarie foarte influenta comisie a fortelor armate din Senat, a calificat acest atac informatic drept un „act de razboi”.

Dar faptul ca FBI se ocupa de acest dosar, si nu comandamentul militar insarcinat cu apararea cibernetica, lasa sa se inteleaga ca administratia Obama nu doreste sa mearga atat de departe.

Miercuri, Sony Pictures Entertainment (SPE) a decis sa anuleze lansarea filmului „The Interview”, o comedie satirica despre un complot fictiv al CIA pentru asasinarea liderului nord-coreean Kim Jong-Un, dupa ce grupul de hackeri care a revendicat atacul informatic, GOP, a amenintat ca va viza salile de cinema si spectatorii.

GOP a promis un nou 11 septembrie daca Sony nu anuleaza lansarea filmului.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro