Sari direct la conținut

UPDATE Decizie a Consiliului UE: Comisia Europeana poate incepe negocierile cu Azerbaijan si Turkmenistan pentru o conducta trans-caspica

HotNews.ro

Comisia Europeana poate incepe negocierile cu Azerbaidjan si Turkmenistan in vederea realizarii unei conducte trans-caspice. Consiliul Uniunii Europene tocmai a aprobat mandatul acordat Comisiei Europene in vederea negocierii unui acord referitor la cadrul legal cu Azerbaijan si Turkmenistan, pentru un gazoduct transcaspic. Incheierea acestui acord cu Azerbaidjan si Turkmenistan este una dintre prioritatile UE.

Nabucco Gas Pipeline International GmbH saluta decizia Consiliului Uniunii Europene

  • „Aceasta initiativa pionierat adoptata de catre Comisia Europeana corespunde cu obiectivul proiectului Nabucco de a permite transportul unui portofoliu diversificat de gaze naturale. Avand o abordare multi-sursa, Nabucco nu va fi dependent de constructia unei potentiale conducte Trans-Caspice. Cu toate acestea, este clar ca potentialul mare de export al gazelor naturale de ambele parti ale Marii Caspice este vital pentru viitorul pietelor din Europa si Turcia. Un sistem de conducte extins, creat prin Nabucco, este adecvat pentru a contribui la exportul acestor resurse semnificative de gaze naturale, in deceniile urmatoare. Nabucco, proiectul european emblematic, ofera cea mai competitiva ruta de export pentru gazul caspic”, a declarat Reinhard Mitschek, Nabucco Managing Director.

UPDATE „Este pentru prima data cand Uniunea Europeana a propus un tratat pentru sustinerea unui proiect de infrastructura”, se arata intr-un comunicat al Comisiei.

„Acum Europa poate vorbi cu o singura voce. Conducta trans-caspica este un proiect major in coridorul sudic pentru aducerea de noi surse de gaze spre Europa. Avem intentia de a realiza acest lucru cat mai curand posibil”, a declarat comisarul pentru energie, Gunther Oettinger.

Acordul trans-caspic va constitui o baza pentru construirea unei conducte submarine prin care va fi adus gaz din Asia Centrala catre UE.

Rezervele de gaze din Turkmenistan au ajuns la peste 8 trilioane de metri cubi, fiind pe locul patru in lume. Turkmenistan intentioneaza sa tripleze productia de gaze la 230 de miliarde de metri cubi pe an pana in 2030, din care 180 miliarde de metri cubi vor merge la export.

Europa spera sa primeasca 10 miliarde de metri cubi de gaze din Turkmenistan si 20 miliarde de metri cubi din Azerbaidjan.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro