Sari direct la conținut

UPDATE Directorul general si Consiliul de Administratie din Posta Romana au fost demisi. Noul director general este Alexandru Petrescu, fostul presedinte al comisiei de privatizare din Posta Romana – surse

HotNews.ro
Alexandru Petrescu, Foto: Profil LinkedIn
Alexandru Petrescu, Foto: Profil LinkedIn

Consiliul de Administratie al Postei Romane a fost demis de Adunarea Generala a Actionarilor, au declarat pentru HotNews.ro doua surse apropiate acestui proces. Contactat vineri de HotNews.ro, Ion Smeeianu, directorul general si membru in Consiliul de Administratie al Postei Romane, a declarat: ‘nu stiu absolut nimic.’ De asemenea, Dinu Malacopol, un alt membru al CA din Posta Romana a precizat: ‘nu stiu nimic in momentul de fata, nu am primit nici o informare in acest sens’. Ministrul Comunicatiilor, Razvan Cotovelea, nu a putut fi imediat contactat, acesta fiind prezent la reuniunea Consiliului Uniunii Europene – Transport, Telecomunicatii si Energie (TTE), ce are loc la Luxemburg, in perioada 5-6 iunie 2014.

  • Directorul general al Bursei de Valori Bucuresti (BVB) Ludwik Sobolevski a primit recent propunerea sa fie membru in Consiliul de Administratie si presedinte al Postei Romane, oferta pe care se pare ca ar fi acceptat-o, potrivit unor surse apropiate situatiei, citate de Bursa.ro.
  • UPDATE 22:00 Directorul general al Postei, Ion Smeeianu, a fost demis, iar in locul sau a fost numit Alexandru Petrescu, fost director executiv si presedinte al Comisiei de privatizare din Posta Romana, au precizat pentru HotNews.ro surse apropiate procesului.
  • Contactat ulterior de HotNews.ro, Alexandru Petrescu nu a dorit sa confirme sau sa infirme numirea sa, precizand doar ca: ‘Exista un Consiliu de Administratie nou, capabil de a fi un partener de dialog si negociere cu orice investitor care se incadreaza in categoria investitorilor strategici, in conformitate cu strategia Guvernului si angajamentele fata de institutiile internationale”. Vezi aici profilul sau pe LinkedIn.

Informatii pe surse ca Alexandru Petrescu va fi noul director general al Postei Romane au aparut anterior in cursul acestei zile si pe ZiuaNews.ro.

Surse apropiate situatiei au declarat pentru Mediafax ca Ministerul pentru Societatea Informaţională a revocat vineri, în AGA, cinci din cei şase membri ai Consiliului de Administraţie al Poştei, pentru că au aprobat un act adiţional la contractul colectiv de muncă prin care vor fi majorate salariile.

„A rămas doar reprezentantul Fondului Proprietatea şi a fost demisă partea CA-ului care a aprobat actul adiţional la contractul colectiv de muncă prin care s-au majorat salariile. A fost numit un Consiliu de Administraţie provizoriu din care, pe lângă reprezentantul FP, fac parte printre alţii Ludwik Sobolewski (directorul general al BVB – n.r.) şi Dante Stein (fost consilier al premierului Ponta – n.r.). Preşedintele noului Consiliu va fi ales într-o primă şedinţă de CA”, au afirmat sursele citate de Mediafax.

Astfel, au fost revocaţi Adrian Apolzan (preşedinte CA), Ion Smeeianu (directorul general al companiei), Dinu Sava Malacopol, Gelil Eserghep, Andreea Dana Stănescu, iar reprezentantul Fondului Proprietatea Adrian Cighi se regăseşte în noua componenţă a Consiliului.

HotNews.ro a adresat solicitari in legatura cu aceste informatii atat catre Ministerul pentru Societatea informationala cat si catre Posta Romana si vom reveni cu informatii imediat ce le vom primi.

Consiliul de Administratie al Postei Romaneare in prezent urmatoarea componenta:

  • Presedinte: Adrian Apolzan
  • Membru: Dinu Sava  MALACOPOL
  • Membru: Gelil  ESERGHEP
  • Membru: Ion  SMEEIANU
  • Membru: Adrian  CIGHI
  • Membru: Andreea Dana STĂNESCU

Ministrul pentru Societatea Informationala, Razvan Cotovelea, a declarat marti ca are informatii ca Posta ar fi platit catre Rosita Alexe, directorul executiv juridic al companiei, compensatia de 60.000 de euro la incetarea raporturilor de munca, dar ca a solicitat in AGA dovada platii.

„Vom actiona in instanta pentru recuperarea acestor bani. Plecarea acesteia nu trebuia sa se faca cu acordul partilor, Ion Smeeianu a stiut de clauza privind compensatiile si a semnat acel contract si se lucreaza acum la solutiile legale pentru indepartarea lui de la sefia postei Romane, a spus atunci Cotovelea.

In 21 mai, Ministerul a informat ca plata salariilor compensatorii catre Rosita Alexe, fostul director executiv juridic al Postei Romane a fost efectuata prin decizia directorului general al companiei, Ion Smeeianu.

„Precizam faptul ca MSI, prin reprezentantul sau in Adunarea Generala a Actionarilor (AGA), recomandase anterior acestui moment sa nu se efectueze nicio plata compensatorie, insa, domnul Smeeianu, a ales sa onoreze plata sumei de aproximativ 60.000 de euro catre fosta sa colega”, se arata in comunicatul MSI.

Ministrul Cotovelea a mai declarat ca „ne pregatim sa atacam in instanta decizia prin care s-a dispus incasarea salariilor compensatorii de catre fosta directoare. Posta Romana nu poate sustine asemenea plati compensatorii si sincer nici nu consider ca ar fi corect. Vom identifica caile legale prin care sa recuperam aceasta suma cu care a fost prejudiciata Posta Romana”.

La initiativa ministrului pentru Societatea Informationala, Razvan Cotovelea, intreaga echipa de management a Postei Romane – directorii executivi si directorii – a anuntat luni, 19 mai, pana la finalului programului de activitate, ca renunta benevol, fara echivoc si fara vreo conditionalitate, la orice clauze din contractul individual de munca ce reglementeaza plata unor salarii compensatorii in cazul incetarii activitatii.

Initiativa ministrului a venit dupa ce HotNews.ro a prezentat vineri, 16 mai, un document care arata ca Rosita Alexe, directorul executiv juridic al Postei va primi 30 de salarii compensatorii, respectiv aproape 60.000 de euro in urma incetarii raporturilor de munca in companie, decizie semnata de Ion Smeeianu, directorul general al companiei de stat.

Citeste si:Posta Romana a incetat contractul cu sefa directiei juridice, Rosita Alexe, care va primi compensatii de 60.000 euro/Ministerul Comunicatiilor cere Corpului de Control al premierului sa verifice legalitatea compensatiilor din Posta Romana

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro