Sari direct la conținut

UPDATE Doi barbati au murit in timp ce stateau la rand, unul la Casa de Pensii Brasov si altul la Directia de Taxe Craiova

HotNews.ro

Un barbat in varsta de 60 de ani a murit, luni, in timp ce statea la rand la ghiseul de informatii din incinta Casei de Pensii din Brasov, medicii incercand timp de o jumatate de ora sa il resusciteze, scrie Mediafax.

Potrivit directorului adjunct al Casei de Pensii Brasov, Ioan Pamparau, barbatul astepta la rand la ghiseul de informatii, iar la un moment dat i s-a facut rau si a fost scos afara pe o banca, de catre ceilalti pensionari care se aflau la rand. Acestia au chemat ambulanta prin serviciul de urgenta 112, iar medicii au incercat sa il resusciteze timp de o jumatate de ora.

„Barbatul a fost resuscitat cateva zeci de minute, insa din pacate nu a raspuns manevrelor de resuscitare. Nu stim care este cauza decesului, acesta urmand sa fie stabilita in urma raportului medico-legal”, a spus purtatorul de cuvant al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Brasov, Ciprian Sfreja.

Un alt barbat, de 65 de ani, a decedat luni dupa ce i s-a facut rau in timp ce astepta la coada la unul dintre ghiseele Directiei Taxe si Impozite a Primariei Craiova, potrivit agentiei Agerpres.

In momentul in care i s-a facut rau, a fost apelat serviciul de urgenta 112, insa medicii care au ajuns la fata locului si care l-au resuscitat nu au mai putut face nimic pentru a-l salva.

Purtatorul de cuvant al IPJ Dolj, Alin Apostol, a declarat ca, dupa declararea decesului, cadavrul barbatului a fost transportat la morga in vederea efectuarii necropsiei, pentru a se stabili cu exactitate cauzele decesului.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro