Sari direct la conținut

UPDATE: Dupa Spania, RCS&RDS lanseaza servicii de telefonie mobila si pentru romanii din Italia

HotNews.ro
RCS&RDS si in Italia, Foto: captura Digi Mobil Italia
RCS&RDS si in Italia, Foto: captura Digi Mobil Italia

RCS&RDS, cel mai mare furnizor local de televiziune si internet fix, a introdus servicii de telefonie mobila si in Italia, dupa ce in luna noiembrie 2008 a lansat aceste servicii in Spania, tari in care se afla printre cele mai mari comunitati de romani. Conform informatiilor de pe site-ul Digi Mobil din Italia, pentru 5 euro pe luna, clientii au la dispozitie o cartela SIM cu 300 de minute incluse ce pot fi utilizate in Romania, Italia si Spania, serviciul fiind oferit prin infrastructura operatorului mobil italian H3G.

Cartela RCS contine doua numere de telefon unul italian si unul romanesc, cu un credit comun ce poate fi folosita oricand in cele doua tari, nefiind necesara activarea serviciilor de roaming. Cartela se conecteaza automat la numarul local.

Noul serviciu a fost conceput special pentru romanii din Italia in urma unui parteneriat intre RCS&RDS si operatorul de telefonie mobila italan H3G si presupune folosirea unui telefon compatibil cu retele de tip 3G (telefon UMTS ce functioneaza in banda de 2100 MHz).

RCS&RDS nu a facut inca un anunt oficial in legatura cu disponibilitatea noilor servicii (oferta de mai sus este valabila pana la 31 martie 2011), dar informatiile apar pe site-ul DigiMobil din Italia. Informatia a fost prezentata initial, miercuri, de Ziarul Financiar.

In noiembrie 2008, o oferta similara a fost lansata de RCS & RDS in Spania. In aceasta tara, grupul RCS&RDS activeaza prin societatea sa Best Spain Telecom S.L., care este un operator virtual de telefonie mobila (OMV) ce colaboreaza cu societatea de telefonie mobila spaniola Telefonica Moviles (Movistar) pentru facilitarea accesului la infrastructura radio a acesteia.

Update:RCS&RDS a anuntat oficial miercuri serviciul prin care tinteste cei „peste un milion de rezidenti din Italia”.

In Romania, RCS&RDS este cel mai mare furnizor de servicii de televiziune prin cablu si satelit (2,7 milioane clienti) si internet fix (1,1 milioane clienti), in timp ce pe segmentul telefoniei mobile are peste 1,35 milioane clienti, conform datelor operatorului de comunicatii prin cablu.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro