Sari direct la conținut

UPDATE E.ON va cere despagubiri de la Gazprom. Gigantul rus invoca forta majora pentru a evita plata

HotNews.ro

E.ON Ruhrgas vrea compensarea pagubelor provocate de conflictul gazelor, anunta agentia ucraineana UNIAN, citand postul de radio Deutsche Welle. In acest moment, oficialii Ruhrgas calculeaza suma pe care vor sa o ceara drept despagubire, dupa care vor anunta Gazprom.

Inca de saptamina trecuta au aparut informatii ca marile concerne energetice europene vor cere despagubiri de la Gazprom in urma crizei gazelor naturale.

Gazprom invoca forta majora pentru a evita plata despagubirilor

Gigantul rus Gazprom a invocat vineri clauza „fortei majore” ca raspuns la cererile de despagubire ale clientilor sai europeni, privati de alimentarea cu gaze naturale, dupa conflictul izbucnit intre Moscova si Kiev, relateaza AFP.

„Ne-am informat partenerii nostri ca aceasta criza a fost cauzata de o ‘forta majora'”, a declarat numarul doi al grupului, Alexandre Medvedev.

„Atitudinea Ucrainei a fost mai rea decat un cutremur sau decat inundatiile si, din aceasta cauza, nu am putut sa livram gaze”, a spus el.

Grupul rus a trimis tuturor clientilor sai cate o scrisoare in care invoca aceasta clauza din contract, a adaugat Medvedev.

Gazprom sustine ca a pierdut, in urma opririi exporturilor de gaze, circa 100 de milioane de euro pe zi.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro