Sari direct la conținut

UPDATE Felix Stroe l-a demis pe seful CFR. Trenul cu care ministrul transporturilor a mers la Deva a intarziat aproape o ora

HotNews.ro
Felix Stroe, Foto: info sud est
Felix Stroe, Foto: info sud est

Ministrul Transporturilor a decis schimbarea din functie a Directorului General al CFR Infrastructura, Marius Marian Chiper, anunta un comunicat al MT. Anuntul vine dupa ce, potrivit, Digi 24, trenul cu care Felix Stroe a mers la Deva a intarziat aproape o ora, ministrul spunand ca nu exista motive pentru intarziere si ca il va demite pe Chiper.

„Decizia de astazi (marti) a aparut ca urmare a analizei efectuate de catre Ministru inca de la preluarea mandatului. In urma analizei activitatii a reiesit proasta administrare si gestionare a retelei de cale ferata, a intarzierilor nejustificate si neanuntate la timp calatorilor, dar si a situatiei din cadrul CFR Infrastructura”, se spune in comunicatul citat.

„Calea ferata trebuie revitalizata. Nu tolerez intarzierile nejustificate, proasta gestionare a infrastructurii CFR si lipsa de respect fata de calatori. Decizia schimbarii conducerii CFR Infrastructura vreau sa fie un prim semnal ca lucrurile nu mai pot continua in aceasta maniera. Functionarii sunt in slujba cetatenilor si nu invers, acesta este un crez la care nu voi renunta. CFR era considerata, pe vremuri, a doua armata a tarii si as vrea sa ii readuc faima de odinioara”, a declarat ministrul Felix Stroe.

Marius Marian Chiper este director interimar din 2015.

Amintim ca ministrul Transporturilor a decis luni schimbarea din functie a directorului Regionalei Cai Ferate Bucuresti si a sefului Garii de Nord.

Felix Stroe s-a declarat total nemultumit de modul de administrare si de intretinere al Garii de Nord si a dispus demiterea imediata a celor doi reprezentanti ai Regionalei de Cai Ferate Bucuresti: Laurentiu Maraloi, directorul Regionalei CF Bucuresti si Mihai Candea, seful Garii de Nord, anunta Ministerul Transporturilor.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro