UPDATE Florin Cioaba a fost inmormantat, ceremoniile au durat aproape sase ore
Florin Cioaba, autointitulatul rege al romilor, a fost inmormantat, vineri dupa-amiaza, in Cimitirul Municipal din Sibiu, la finalul unor ceremonii care au durat aproximativ sase ore si la care au participat, in total, circa 2.500 de persoane, transmite Mediafax.
Cortegiul funerar al lui Florin Cioaba a ajuns, vineri dupa-amiaza, la Cimitirul Municipal din Sibiu dupa ce a strabatut aproape sapte kilometri, traseul fiind parcurs in aproape doua ore.
Pe drum, convoiul s-a oprit de mai multe ori pentru rugaciune, iar membrii familiei au aruncat monede, conform traditiei tiganesti.
In acest timp, pe distanta dintre Soseaua Alba Iulia, unde este locuinta familiei Cioaba, si Cimitirul Municipal s-a circulat cu dificultate, traficul fiind dirijat de politisti, dar nu s-au inregistrat blocaje.
La cimitir, cortegiul a fost intampinat de peste o mie de persoane, astfel ca numarul participantilor la inmormantare a ajuns la aproximativ 2.500 de persoane.
Sicriul a fost depus intr-un cavou facut din granit si marmura de Simeria, iar pastorii au tinut o slujba.
„Tatal meu a plecat la Dumnezeu si daca dumneavoastra pentru el nu mai puteti face nimic, puteti sa faceti pentru noi, familia, sa va rugati sa trecem si sa avem putere. Nu stiu cum putem rezolva aceasta problema, va multumim ca ati fost alaturi de noi si va raman profund indatorat”, le-a spus Dorin Cioaba celor prezenti.
Dupa inmormantare, cei prezenti au fost invitati de familia Cioaba la un restaurant din oras.
Autointitulatul rege al romilor Florin Cioaba a incetat din viata duminica, la varsta de 58 de ani, in spitalul Akdeniz Universitesi din Antalya.
Mai multi lideri ai romilor au sustinut in ultimele zile ca la funeraliile lui Florin Cioaba vor fi prezenti cel putin 100.000 de romi, insa numarul participantilor a fost mult mai mic, ajungand la aproximativ 2.500 de oameni.
Inainte de plecarea cortegiului funerar spre cimitir, la locuinta familiei Cioaba au avut loc mai multe ceremonii, principalul eveniment fiind incoronarea ca regi ai romilor a celor doi fii ai lui Florin Cioaba.
Joi seara, Consiliul de Coroana al romilor decisese, cu majoritate de voturi, ca Dorin Cioaba sa fie noul rege al romilor, insa vineri s-a revenit asupra deciziei.
Astfel, Daniel Cioaba, fiul cel mic al lui Florin Cioaba, a fost incoronat rege al romilor din Romania, el primind coroana, sceptrul si lantul cu insemnele casei regale care i-au apartinut tatalui sau, Florin Cioaba. De asemenea, acesta primeste toata averea tatalui sau.
La randul sau, Dorin Cioaba a fost incoronat rege international al romilor si i-a fost pusa pe cap o coroana noua, realizata vineri dimineata din 24 de monede din aur de 24 de karate.
In jurul orei 13.30, sicriul cu trupul neinsufletit al Florin Cioaba a fost scos din casa si asezat pe carul alegoric, unde aproximativ 30 de pastori au tinut o slujba in memoria acestuia, in fata portii, pe Soseaua Alba Iulia.
Carul alegoric era, de fapt, un TIR cu platforma acoperita cu matase alba, sicriul fiind asezat la mijloc, in timp ce in partea dinspre capul tractor au stat pastorii, iar in cea opusa familia, cei doi fii ai lui Florin Cioaba, incoronati regi, nepurtand coroanele pe cap.
Pe durata slujbei, locuitorii din zona au urmarit din balcoane ceremonia, iar unii soferi care treceau cu masinile prin zona s-au oprit pentru a face fotografii.
Apoi, cu putin timp inainte de ora 15.00, cortegiul a plecat spre Cimitirul Municipal, pe carul alegoric aflandu-se unele rude ale lui Florin Cioaba, dar si agenti de paza.
In fata carului alegoric a mers fanfara, iar oamenii adunati in zona au aplaudat, unii dintre ei alaturandu-se cortegiului.