Sari direct la conținut

UPDATE Galati, rezultate finale: Liberalul Marius Stan a castigat detasat Primaria Galati – rezultate oficiale finale

HotNews.ro

Noul primar al municipiului Galati este liberalul Marius Stan, care a candidat din partea USL si care a castigat detasat, obtinand 48,7 la suta din voturile alegatorilor, a informat Biroul Electoral Municipal Galati dupa centralizarea voturilor de la toate sectiile de votare din muncipiu, anunta Agerpres.

Stan, care a obtinut 59.614 de voturi, este directorul executiv al clubului de fotbal Otelul Galati si a ocupat in mandatul trecut functia de consilier local din partea PNL.

Marius Stan il va inlocui in functia de primar pe Dumitru Nicolae (PSD) care a detinut aceasta functie trei mandate consecutive si care a ales sa nu candideze pentru un al patrulea mandat.

Stan candideaza pentru a doua oara la aceasta functie, la alegerile din 2008 reusind sa obtina doar locul al treilea.

Dupa centralizarea proceselor verbale din 35 de sectii de votare din totalul de 433, Nicolae Dobrovici-Bacalbasa (USL), candidat din partea PSD, a obtinut 68,62% din voturile pentru presedintia Consiliului Judetului Galati, urmat de Eugen Chebac (APP), cu 17,91% si Alexandru Teodorescu (PPDD), cu 8,28% din voturi, potrivit datelor furnizate de Biroul Electoral Judetean.

La Consiliul Judetului Galati USL are 65,03% (12.280 de voturi valabil exprimate), Alianta pentru Progres 17,34 % (3.275 de voturi) iar Partidul Poporului Dan Diaconescu 7,73 (1.460 voturi).

Centralizarea rezultatelor pentru consilii locale si primari se face pe circumscriptii electorale, pana la ora 10.00 fiind centralizate si validate procesele verbale din 13 circumscriptii (din totalul de 65).

Astfel, la consilii locale USL are 57,41% (89 de mandate), Alianta pentru Progres 16,77% (26 mandate) iar Partidul Poporului Dan Diaconescu 9,67% (15 mandate).

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro