Sari direct la conținut

UPDATE Hidroelectrica va reactiva clauza de forta majora din cauza secetei

HotNews.ro

Hidroelectrica va activa, pentru a doua oara in ultimul an, clauza de forta majora in cadrul contractelor aflate in derulare. „Am dispus pregatirea documentatiei necesare”, a declarat pentru HotNews, Remus Borza, partener in firma Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica. Potrivit acestuia, Hidroelectrica ar putea intra in situatie de forta majora de la 1 august din cauza conditiilor hidrologice nefavorabile. Borza a precizat ca anul acesta, productia companiei Hidroelectrica va fi mai si mai slaba decat in 2011. „Se vor obtine circa 13 TWh, in conditiile in care anul trecut a fost de 14 TWh, iar in 2010 de aproximativ 20 TWh”, a afirmat Remus Borza.

  • UPDATE „Hidroelectrica SA are in vedere declararea intrarii in situatie de forta majora, aplicabila de la 1 august 2012, in toate contractele de livrare a energiei electrice aflate in derulare, ca urmare a debitelor scazute din ultima perioada si a prognozelor hidrologice nefavorabile pentru semestrul II al anului 2012. Din cauza debitelor scazute, atat pe Dunare cat si pe raurile interioare, se estimeaza o scadere a productiei anuale 2012 pana la cca. 13 TWh, mai mica decat productia inregistrata in 2011 – 14,6TWh si decat cea inregsitrata in 2010 – 19,6 TWH. Obtinerea avizelor de forta majora se impune deoarece estimarile realizate arata faptul ca Hidroelectrica va putea livra in perioada urmatoare cca. 50% din cantitatile contractate. EURO-Insol SPRL, in calitate de administrator judiciar al Hidroelectrica SA, a solicitat ANRE recunoasterea pretului de cost/MWh pentru cantitatea de energie livrata pe piata reglementata si deruleaza negocieri sustinute cu beneficiarii de contracte bilaterale, in vederea aducerii preturilor acestor contracte la valoarea pretului inregistrata pe piata concurentiala de energie. Masurile adoptate urmaresc maximizarea veniturilor societatii Hidroelectrica SA, in concordanta cu realitatile de pe piata romaneasca a energiei electrice”, se arata intr-un comunicat al Hidroelectrica.

La sfarsitul lui septembrie 2011, Hidroelectrica a activat clauza de forta majora in cadrul contractelor aflate in derulare, reducand livrarile de energie, proportional cu reducerea productiei cauzata de seceta severa.

In acel moment se aflau in derulare 41 de contracte, atat cele atribuite in mod direct (n.red. contractele cu baietii destepti), cat si cele de pe piata reglementata. Hidroelectrica a livrat intreaga productie proprie, proportional, pe toate contractele.

Clauza de forta majora a fost aplicata in toate contractele de vanzare a energiei electrice incepand din septembrie.

Hidroelectrica a prelungit la sfarsitul lunii martie situatia de forta majora invocand o reducere a productiei energiei electrice cu 40% din cauza debitelor scazute ale apelor.

Pe 1 mai, Hidroelectrica a iesit din situatia de forta majora, reluand livrarile de energie conform contractelor aflate in derulare.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro