Sari direct la conținut

UPDATE ICCJ a respins din nou cererile "baietilor destepti" de stramutare a procesului Hidroelectrica

HotNews.ro

Inalta Curte de Casatie si Justitie a Romaniei (ICCJ) a respins, astazi, alte trei cereri formulate de Alpiq RomEnergie si Alpiq RomIndustries privind stramutarea dosarului de insolventa a Hidroelectrica de pe rolul Tribunalului Bucuresti, au declarat pentru HotNews surse din sector. Potrivit acestora, nu mai exista alte cereri de stramutare. In urma cu doua saptamani, ICCJ a mai respins o astfel de cerere. Cei doi traderi de energie, Alpiq RomEnergie si Alpiq RomIndustries, au formulat mai multe cereri de stramutare pentru a-si spori sansele de castig.

Obiectul dosarului la care s-a cerut stramutare vizeaza contestatia formulata de cei doi traderi de energie impotriva masurii administratorului judiciar Euro Insol SPRL de denuntare a contractelor de vanzare-cumparare energie electrica nr. 89 CE/2008, respectiv 39 CE/2004. Potrivit Euro Insol, prin aceste contracte, Hidroelectrica S.A. a suferit un prejudiciu de 850 milioane lei.

  • UPDATE „Inalta Curte de Casatie si Justitie a Romaniei, prin Decizia pronuntata in dosarul nr. 5902/1/ 2012, la data de 25.10.2012, a respins irevocabil cererile formulate de Alpiq Romenergie SRL si Alpiq Romindustries SRL privind stramutarea dosarului de insolventa al Hidroelectrica, de pe rolul Tribunalului Bucuresti la o alta instanta din tara egala in grad. Totodata au fost respinse si cererile avand ca obiect stramutarea dosarelor ce vizau solutionarea opozitiei la deschiderea procedurii insolventei si la denuntarea de catre administratorul judiciar, a contractului bilateral de furnizare incheiat cu Alpiq Romenergie”, se arata intr-un comunicat al Hidroelectrica.

Potrivit acestuia, pe 19 septembrie 2012, cele doua Alpiq-uri au inregistrat pe rolul ICCJ 4 cereri de stramutare care au primit termene separate de solutionare, pe 10, 11, 16 si 18 octombrie 2012. In 10 octombrie ICCJ a respins cererea Alpiq Romenergie de stramutare a dosarului referitor la denuntarea contractului de furnizare de energie electrica. Ulterior, la cererea administratorului judiciar al Hidroelectrica, dosarele cu termene la 11, 16 si 18 octombrie au fost conexate intr-un singur dosar, solutionat astazi prin respingerea cererilor.

De asemenea, pe 18 octombrie, si Curtea de Apel Bucuresti a respins recursurile declarate de catre Alpiq Romenergie, Alpiq Romindustrie si Hidrosind impotriva sentintei de deschidere a procedurii de insolventa pronuntata de catre Tribunalul Bucuresti pe 20 iunie.

„Este pentru a 3-a oara cand baietii desptepti pierd in justitie impotriva Hidroelectrica. Miza este uriasa, fiind vorba despre peste 1 miliard de euro pe care traderii de energie l-ar fi castigat in perioada 2012-2018 din contractele bilaterale derulate cu Hidroelectrica”, mai arata Hidroelectrica.

Administratorul judiciar al Hidroelectrica a denuntat pe 20 iulie contractele cu Alpiq RomIndustries si Alpiq RomEnergie, firme despre care surse din sector spun ca ar fi controlate tot de omul de afaceri Bogdan Buzaianu, cel care a pus bazele firmei Energy Holding. Practic, in spatele celor trei traderi, Alpiq RomIndustries (fost Buzmann Industries), Alpiq RomEnergie (fost EHOL Distribution) si Energy Holding, se afla „aceeasi retea de baieti destepti”. Fostele Buzmann si EHOL au fost detinute, inainte de preluarea de catre elvetienii de la Alpiq, de Bogdan Buzaianu.

La fel ca si in cazul celui cu Energy Holding, contractele cu Buzmann Industries si cu Ehol Distribution au fost semnate de fostul director general al Hidroelectrica, Traian Oprea, cel care a fost trimis in judecata, alaturi de fostul ministru Codrut Seres, pentru complot si subminarea economiei nationale.

Contractul cu Buzmann a fost semnat in noiembrie 2004, iar cel cu Ehol pe 8 aprilie 2008.

Ambele contracte au fost prelungite in decembrie 2009 cu inca 5 ani pana in 2018. Si in aceste cazuri tot fostul director general Mihai David, membru PSD in acea perioada, a fost cel care a semnat prelungirea contractelor.

Contractul cu Buzmann prevedea cresterea treptata a cantitatilor livrate anual de la 736.000 MWh in 2005 la 1,3 milioane MWh in 2014.

In cazul EHOL a mai existat si un contract de cesiune semnat cu Energy Holding, pentru care a fost semnata o conventie pe 3 aprilie 2008. Prin acest contract, Energy Holding se obliga sa cedeze catre EHOL cantitatea de 1,8 milioane MWh/an. In temeiul acestei cesiuni, Hidroelectrica se obliga, de asemenea, sa livreze 900 mii MWh in perioada 01.07.2008-31.12.2008. Inncepand cu 01.01.2009, cantitatea a crescut la 1,8 milioane MWh.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro