Sari direct la conținut

UPDATE Indicele SIF-urilor crestea cu peste 11% dupa reluarea tranzactiilor

HotNews.ro

Indicele societatilor de investitii financiare (SIF), BET-FI, crestea cu 11,66%, dupa reluarea tranzactiilor cu actiunile celor cinci SIF-uri. Acestea au fost suspendate de la tranzactionare pentru 30 de minute, dupa ce Bursa a primit o propunere legislativa ce vizeaza eliminarea pragului de detinere de 1%.

In expunerea de motive a proiectului legislativ se arata ca pragul de 1% prejudiciaza drepturile corporative ale actionarilor si face dificila sau chiar imposibila exercitarea unor drepturi. Printre acestea se numara dreptul de a cere completarea ordinii de zi a adunarii generale a actionarilor, dreptul de a cere convocarea AGA, dreptul de a reclama cenzorilor/auditorilor interni verficarea anumitor fapte si dreptul de a alege administratori prin metoda votului cumulativ.

„Eliminarea pragului de detinere va permite actionarilor sa beneficieze in mod real de toate drepturile corporative, precum si de garantiile legale care asigura protectia actionarilor. Totodata, va spori increderea investitorilor in piata de capital din Romania, cu efecte benefice asupra acesteia si a economiei in ansamblu”, se arata in expunerea de motive a propunerii legislative.

Semnatarii propunerii legislative mai arata ca la nivelul Uniunii Europene nu exista nicio limita de detinere a capitalului social al unui organism de plasament colectiv.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro