Sari direct la conținut

UPDATE Liberalii vor avea 42% dintre mandatele din CJ Cluj ci jumatate dintre primarii din judet – rezultate partiale

HotNews.ro

UPDATE 12.28 PNL a obtinut cele mai multe voturi pentru Consiliul Judetean Cluj, urmat de PSD si de UDMR, potrivit rezultatelor partiale anuntate, luni, de Biroul Electoral Judetean (BEJ).

Purtatorul de cuvant al BEJ Cluj, Mihai Ursache, a declarat, luni, ca dupa validarea voturilor din 334 de sectii de votare din totalul celor 656 existente la nivelul judetului, la Consiliul Judetean PNL a obtinut 42,11% din voturi, urmat de PSD, cu 24,22%, si de UDMR, cu 15,71%.

De asemenea, dupa validarea voturilor din 53 de unitati administrativ teritoriale din cele 81 existente in judetul Cluj, PNL a obtinut 26 de mandate de primar (49,05%), PSD – 20 de mandate (37,73%), UDMR – cinci mandate (9,43%), ALDE – un mandat (1,88%) si un primar independent, celelalte formatiuni obtinand sub 5%.

PNL sustinea, potrivit numaratorii paralele de duminica noapte, ca a castigat alegerile pentru Consiliul Local Cluj-Napoca cu 50% din voturi si pentru Consiliul Judetean Cluj cu 38 de procente, in timp ce Emil Boc a obtinut 68%.

De asemenea, PNL ar fi castigat Primaria orasului Huedin si Primaria municipiului Campia Turzii, in timp ce PSD ar fi castigat primariile municipiilor Turda, Dej si Gherla.

PNL ar fi obtinut in judetul Cluj 37 de posturi de primar raportat la 81 de unitati administrativ teritoriale, potrivit numaratorii paralele a PNL.

Potrivit sondajului IRES, Emil Boc a castigat, la Cluj-Napoca, un nou mandat de primar, cu 69,1%. Pe locul al doilea s-ar afla candidatul UDMR, Horvath Anna, cu 10,8%, iar pe locul al treilea, candidatul independent Octavian Buzoianu (8,8%), sustinut de PSD+ALDE, UNPR, PNTCD, PND si PRM.

Potrivit aceluiasi exit-poll realizat de IRES, pentru Consiliul local Cluj-Napoca, PNL ar fi obtinut 55,5%, urmat de UDMR (15,4%), PSD+ALDE (14,3%), iar restul formatiunilor au obtinut sub 5%.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro