UPDATE Marea Britanie: Situl nuclear din Sellafield a fost inchis, din cauza vremii nefavorabile
Situl nuclear din Sellafield, in nord-vestul Angliei, a fost inchis vineri ca masura de „precautie”, din cauza intemperiilor, a anuntat operatorul, intr-un comunicat citat de AFP.
„Ca raspuns la intemperiile actuale si la conditiile meteorologice dificile care se anunta la si in jurul Sellafield (…), le situl a fost oprit de o maniera sigura si controlata, ca masura de precautie”, precizeaza Sellafield Ltd.
„O celula de urgenta a fost constituita pentru a gesiona acest incident”, a precizat sursa citata, care apreciaza ca inhiderea uzinei nu ar trebui sa aiba nicio consecinta „in afara sitului, in materie de mediu si de securitate sociala”.
Sellafield a fost prima centrala nucleara din lume care a furnizat electricitate publicului dar ea a incetat sa mai produca in 2003.
Situl este folosit acum pentru stocarea deseurilor nucleare si tratarea combustibilului uzat.
Regiunea Sellafield este afectata in prezent de vanturi puternice, insotite de ninsori si ploi.
Transporturile sunt perturbate si sute de scoli au ramas inchise vineri in mai multe regiuni ale Marii Britanii, din cauza vremii nefavorabile, care a lasat fara curent electric aproximativ 40.000 de gospodarii in Irlanda de Nord.