UPDATE Minerii din Valea Jiului au renuntat la proteste dupa ce au semnat un protocol cu ministrul energiei. Minele ar urma sa fie inchise pana in 2024
Protestul minerilor din Valea Jiului s-a incheiat joi la Petrosani, dupa ce liderii acestora au semnat un protocol cu ministrul Energiei, Andrei Gerea, in care se precizeaza ca termenul de inchidere a celor patru exploatari de huila din cadrul Complexului Energetic Hunedoara (CEH) va fi prelungit pana in anul 2024 fata de 2018 cum prevede o decizie a Comisiei Europene, informeaza Agerpres. Pentru stabilirea acestui termen este necesar si un aviz din partea Comisiei. Minerilor li s-a mai promis ca vor putea beneficia de programul aprobat prin decizia Comisiei Europene 787 din 2010. Insa, prin aceasta decizie, Romania a fost autorizata sa aloce un ajutor de 1,16 miliarde de lei pentru inchiderea a trei mine, altele decat cele care fac parte acum din CE Hunedoara.
Practic, in urma deciziei 787 din 2010 s-a stabilit ca acest ajutor sa se acorde pentru inchiderea, in perioada 2011-2018, a trei mine necompetitive, respectiv Petrila, Paroseni si Uricani. Deja o mare parte din suma a fost alocata pentru procesul de inchidere. Pentru cele patru mine din cadrul CE Hunedoara, Lonea, Livezeni, Lupeni si Vulcan, va fi nevoie de o noua decizie a Comisiei Europene.
Decizia in 2010 care se aplica tuturor statelor membre arata ca pentru primirea ajutorului la care face referire protocolul, unitatile de productie a carbunelor trebuie sa faca parte dintr-un plan de inchidere a carui termen-limita nu depaseste data de 31 decembrie 2018. Insa, cele patru mine din cadrul CE Hunedoara nu au fost cuprinse in acest plan.
Conducerea CEH va pregati un plan de reorganizare ce va fi supus consultarilor din partea Ministerului Energiei si a Sindicatului Muntele, reprezentativ la nivel de companie.
In ceea ce priveste divizarea CEH in sectoarele minerit si energetic, s-a stabilit ca in acest proces va fi angrenata doar termocentrala Paroseni, urmand ca pentru termocentrala Mintia sa fie luata o decizie dupa evaluarea planului de restructurare pe care il va intocmi in urmatoarele sase luni.
Minerii care au protestat miercuri si joi in fata sediului CEH din Petrosani au plecat acasa, iar liderii lor spun ca ortacii vor relua lucrul.
Reamintim ca minerii au protestat timp de trei zile blocandu-se in mine. Miercuri Guvernul a aprobat un imprumut de 167 milioane de lei (37 de milioane de euro), insa acesta va fi directionat doar catre termocentralele din cadrul Complexului Energetic Hunedoara (Mintia si Paroseni), nu si pentru cele patru mine din cadrul societatii, Lonea, Livezeni, Lupeni si Vulcan. Rambursarea imprumutului de 167 de milioane de lei se efectueaza integral, in termen de 6 luni de la acordarea acestuia, impreuna cu dobanda aferenta.
Ajutorul aprobat miercuri nu va fi duce la salvarea complexului, ci va fi folosit la cheltuieli curente. Ajutorul reglementat prin acest act normativ nu se acorda in sectorul carbunelui si pentru a demonstra ca nu va fi utilizat in sectorul minier, activitatea miniera a societatii se va separa legal de celelalte activitati, informeaza Guvernul. Separarea activitatilor ar duce automat la inchiderea celor patru mine din cadrul Complexului, presiunea sociala fiind imensa avand in vedere ca cei mai multi din cei 6.500 de angajati ai societatii sunt mineri.
Citeste si:
- Complexul Energetic Hunedoara, pe un butoi cu pulbere. Cum a infiintat guvernul Ponta si cum a adus in pragul falimentului o companie cu 7.000 de angajati
- Aflat in pragul falimentului, Complexul Energetic Hunedoara nu mai are Consiliu de Administratie functional
- Guvernul a aprobat acordarea unui imprumut de 40 milioane de lei Complexului Energetic Hunedoara pentru returnarea unui ajutor ilegal de stat de care a beneficiat in perioada 2008-2011
- Peste 300 de mineri protesteaza la Lupeni si Lonea. Liderul sindical de la Lonea, in continuare legat cu lanturi si in greva foamei
- Victor Ponta da vina pe Comisia Europeana si FMI pentru iminenta inchidere a minelor din Valea Jiului/ Guvernul a aprobat un imprumut de 37,7 milioane euro pentru termocentralele de la CE Hunedoara
- A treia zi de proteste in Valea Jiului. Minerii de la Livezeni s-au blocat in subteran, iar cei de la Lupeni si Lonea protesteaza in curtea Complexului Energetic Hunedoara
- Numarul creditorilor care cer insolventa Complexului Energetic Hunedoara a crescut la sase