UPDATE Netcity Telecom a devenit furnizor de retea de comunicatii, dar spune ca niciodata nu va oferi si servicii de internet/Furnizorii de internet acuza ca in zonele in care se construieste reteaua Netcity nu se mai pot instala alte retele, cu exceptia Romtelecom
Netcity Telecom, societate membra a grupului UTI controlat de Tiberiu Urdareanu, care gestioneaza reteaua subterana de fibra optica Netcity din Bucuresti, a dobandit pe 22 noiembrie 2012 dreptul de a furniza retele publice terestre cu acces la punct fix sau cu mobilitate limitata”, conform Autoritatii de reglementare in Comunicatii (ANCOM). Ce inseamna aceasta? Daca pana acum inchiria tubete in canalizatia subterana operatorilor de comunicatii pentru ca acestia sa-si construiasca propriile retele instaland cabluri de fibra optica si a oferi mai departe servicii de internet, acum, Netcity Telecom ofera chiar reteaua de fibra optica. Compania spune ca a actionat in baza Contractului de Concesiune cu Primaria si ca nu va oferi niciodata servicii de internet. Mihai Batraneanu, presedintele ANISP, acuza insa ca in zonele in care se construieste infrastructura Netcity nu se mai pot instala separat alte retele, cu exceptia Romtelecom.
- „Netcity TELECOM S.A. a dobandit, incepand cu data de 22 noiembrie 2012, dreptul de a furniza retele publice terestre cu acces la punct fix sau cu mobilitate limitata. Pana la acest moment, societatea nu a transmis ANCOM vreo notificare cu privire la intentia de a furniza servicii de acces la internet”, au comunicat pentru HotNews.ro oficialii ANCOM – autoritatea care reglementeaza piata de comunicatii.
Ce poate oferi mai exact Netcity Telecom in baza acestui drept obtinut recent? Infrastructura de comunicatii prin care se pot oferi servicii de comunicatii. Nu insa si aceste servicii.
- „Acest drept face referire strict la furnizarea de infrastructura fizica pentru retele de comunicatii si nu la servicii de telecomunicatii electronice (TV, Internet, voce, transfer de date, etc.). Netcity Telecom va putea astfel oferi spre inchiriere clientilor sai, operatorii de servicii de comunicatii electronice, produsul FiberCity ¬ perechi de fibra optica pasiva utilizabila ca mediu fizic de comunicatie, intre doua puncte clar determinate din cadrul retelei, instalata in canalizatia subterana Netcity, pe baza carora un operator va putea oferi servicii de comunicatii electronice catre utilizatorii sai finali. Cu alte cuvinte, acei operatori care vor considera ca, in anumite zone, investitia in propria retea de fibra optica nu (mai) este rentabila, vor avea posibilitatea de a inchiria fibra optica de la Netcity, la preturi avantajoase in comparatie cu costurile unei investitii de la zero„, au precizat pentru HotNews.ro oficialii Departamentului Comunicare Corporatista din cadrul Netcity Telecom.
Potrivit oficialilor Netcity Telecom, diferenta fata de canalizatia pe care o ofera deja in Bucuresti prin dobandirea acestui drept consta in caracterul reglementat al pietei de furnizare a retelelor si serviciilor de comunicatii electronice din Romania fata de piata de infrastructura asociata (respectiv canalizatia existenta Netcity).
- „Canalizatia existenta (sau infrastructura asociata asa cum o numeste Legea 154) nu beneficiaza in prezent de o reglemementare similara cu cea a comunicatiilor electronice. Pentru a putea oferi clientilor sai produsul FiberCity, asa cum apare si in Contractul de Concesiune de altfel, conformandu-se reglementarilor in vigoare, Netcity Telecom a fost nevoita sa se autorizeze ca operator de retele publice terestre cu acces la punct fix sau cu mobilitate limitata. Aceasta autorizare se aplica astfel unei portiuni mici de retea (sub 1% din lungimea retelei Netcity), acolo unde acest produs FiberCity a fost pus la dispozitia operatorilor, intr-o arhitectura de retea moderna, dedicata unei solutii care are la baza fibra optica.
- Pentru reteaua de infrastructura asociata pentru telecomunicatii, respectiv reteaua de tubete, Netcity parcurge in prezent procesul de autorizare conforma, stabilit prin legea 154 intrata in vigoare la 1 noiembrie 2012″, au explicat reprezentantii Netcity Telecom.
Ce servicii comerciale poate oferi Netcity Telecom in baza acestui drept obtinut de la arbitrul pietei telecom?
- „Netcity ofera spre inchiriere operatorilor interesati tronsoane de fibra optica pasiva sau ne-echipata. Pentru aceste tronsoane, Netcity instaleaza in canalizatia de tubete subterana cabluri de fibra optica ce pot fi folosite de operatori pentru a furniza servicii de comunicatii electronice catre utilizatorii finali. Aceste fibre optice nu sunt active (nu transporta nici un fel de semnal) la momentul inchirierii, operatorii care le inchiriaza urmand sa le conecteze la reteaua proprie activa si sa furnizeze apoi servicii (TV, Internet, voce, etc.)”, au explicat oficialii NetCity Telecom.
Mihai Batraneanu, presedintele ANISP acuza ca alti operatori sunt impiedicati sa-si instaleze propriile retele in canalizatia Netcity
Mihai Batraneanu, presedintele ANISP, asociatie a furnizorilor de internet care se afla in litigiu cu Netcity Telecom, avertizeaza insa ca sunt mari probleme in zonele in care Netcity Telecom isi construieste aceasta retea de comunicatii proprie.
- „Primele servicii din acesta categorie, numite comercial ‘Bransamente FTTB (Fiber To The Bulding)’, au inceput sa fie furnizate de Netcity Telecom in 2013 in zona de nord a Municipiului Bucuresti, in aria dintre Soseua Nordului, Str Nicolae Caranfil si Str. Daniel Danielopolu. Sunt in pregatire alte doua arii in zonele Dorobanti si Floreasca.
- Produsul Bransament FTTB asigura un canal fizic subteran, microtub HDPE, echipat cu microcablu de fibra optica pentru a asigura furnizarea diverselor servicii de telecomunicatii.
- Din punct de vedere topologic, Bransamentul FTTB are un capat intr-o camera/camereta de tragere a infrastructurii asociate la nivel de transport (magistralele instalate pe marile artere si bulevarde) special proiectata pentru a permite amplasarea a cca 6 cutii de jonctiune ale diversilor utilizatori, celalalt capat fiind terminat la nivelul cutiei terminale a bransamentului cladirii, situata in proximitatea unui spatiu apartinand unui cod postal sau la un suport de tip stalp/pilon de sustinere, acestea reprezentand si punctele de delimitare a zonei de responsabilitate pentru Netcity Telecom.
- In cazul acestui tip de servicii, operatorii nu mai instaleaza propriile cabluri de fibra optica, ci folosesc fibra optica a Netcity Telecom. Serviciile de comunicatii electronice pe aceste fibre sunt in continuare asigurate de operatorii care inchiriaza fibrele, dar acestia nu mai sunt ‘proprietari de retea’ ca in cazul situatiei in care inchiriaza tubeta si instaleaza cabluri proprii. De mentionat ca aceste servicii se pot oferi si utilizatorilor finali (!), creandu-se astfel o concurenta intre Netcity Telecom si operatori, pe o infrastructura controlata de primii.
- In acest moment, lucrurile sunt astfel aranjate astfel incat in zonele in care se construieste infrastructura Netcity nu se mai pot instala separat retele de comunicatii electronice de catre alti operatori, cu exceptia Romtelecom care dispune de o canalizatie anterioara„, a spus Mihai Batraneanu.
UPDATE:In replica, Netcity Telecom a precizat ca a adus anumite modificari proiectului pilot, in urma solicitarilor unor operatori, iar pentru urmatoarele zone – Dorobanti si Floreasca – ofera spre inchiriere atat tubeta, cat si fibra optica:
- „Dezvoltarea retelei in arhitectura FTTB (Fiber-To-The-Building) reprezinta o evolutie naturala a proiectului Netcity si are la baza produsul FiberCity mentionat in contractul nostru de concesiune.
- In zona mentionata, am dezvoltat un proiect pilot (similar etapei initiale construite in 2008 in zona Piata Unirii) cu scopul declarat de a verifica conceptul tehnic si comercial al acestei arhitecturi. Intrucat Netcity a promovat permanent transparenta fata de etapele dezvoltarii retelei sale, premisele dezvoltarii acestui proiect pilot au fost evident anuntate in timp util si apoi discutate cu operatorii. Unii dintre ei si-au exprimat punctul de vedere si ne-au solicitat anumite modificari in proiectul tehnic (modificari care au fost implementate ca atare), in timp ce altii au preferat sa ignore invitatia noastra la consultari.
- In baza implementarii acestui proiect pilot si a analizei privind estimarile din studiile de piata referitoare la interesul clientilor pentru aceasta solutie, respectiv a analizei solutiei tehnice in ansamblu, Netcity a adaptat proiectul tehnic pentru urmatoarele zone (Dorobanti si Floreasca), produsele disponibile pentru inchiriere fiind atat tubeta, cat si fibra optica.
- Ne surprinde afirmatia Domnului Presedinte Batraneanu cu privire la aceste zone, afirmatie care arata inca o data ca domnia sa nu cunoaste detaliile proiectului si induce astfel in eroare opinia publica”, au declarat oficialii Netcity Telecom.
- „Netcity nu a devenit si nu nici nu va deveni furnizor de servicii de internet”
Batraneanu a mai declarat recent intr-un interviu catre IT Trends.ro ca Netcity Telecom ar fi devenit si furnizor de servicii de telecomunicatii.
„Si va spun un lucru si mai grav, acel privat, Netcity s-a facut si operator. Furnizor de servicii de telecomunicatii. Si iar se incalca (..) pentru ca initial licitatia tocmai in sensul acesta a fost gandita, sa nu fie un jucator de pe piata care sa faca Netcity, pentru ca era incorect. Sa fie unul neutru, care sa nu se implice pe piata. Logic, era o logica buna. Ei, acum, cum spuneam, ca s-au vazut cu sacii in caruta, s-au facut si operatori”, a spus Batraneanu pentru IT Trends.
In aceasta privinta, Batraneanu este contrazis atat de Autoritatea de reglementare in Comunicatii (ANCOM), care a semnalat ca Netcity Telecom nu a obtinut autorizarea de a oferi si servicii de comunicatii, cat si de Netcity Telecom.
- „Netcity nu a devenit si nu nici nu va deveni furnizor de servicii de internet. Oferirea de astfel de servicii nu a fost niciodata in intentia noastra si suntem surprinsi sa constatam acuzatiile din piata, acuzatii care pleca cel mai probabil de la necunoasterea legii. Netcity Telecom nici nu este de altfel este autorizat sa furnizeze servicii de comunicatii electronice (categorie in care sunt incluse si serviciile de internet) si nici nu a intentionat sa ceara vreodata o astfel de autorizare”, au spus pentru HotNews.ro reprezentantii Netcity Telecom.
- Cat de simplu ar fi ca Netcity Telecom sa se transforme si in furnizor de internet?
Potrivit Autoritatii de reglementare in comunicatii, pentru acest lucru nu este nevoie decat de o notificare.
- „Pentru a obtine autorizatia de la ANCOM, persoanele care doresc sa furnizeze retele publice de comunicatii electronice sau servicii de comunicatii electronice destinate publicului trebuie sa transmita ANCOM o notificare cu privire la aceasta intentie, cel mai tarziu in ziua inceperii activitatii.
- Furnizarea retelelor sau serviciilor de comunicatii electronice este libera si se realizeaza in conditiile regimului de autorizare generala, nefiind conditionata de obtinerea in mod expres a unei autorizatii sau licente din partea ANCOM. Astfel, autorizarea unui furnizor de servicii de comunicatii electronice nu este conditionata de o evaluare a impactului pe care un operator nou-intrat l-ar produce asupra mediului concurential, o asemenea limitare putand constitui o bariera la intrarea pe piata, fapt interzis de cadrul legal in materie„, au precizat pentru HotNews.ro oficialii ANCOM.
- ANISP este in litigiu cu Netcity Telecom/Consiliul Concurentei a deschis o analiza de piata in cazul NetCity
Amintim ca la sfarsitul lunii februarie din acest an, Mihai Batraneanu, presedintele ANISP a atentionat intr-o conferinta de presa ca „o buna parte din furnizorii de internet sunt pe marginea prapastiei si retelele de cartier sunt decimate din cauza proiectului NetCity, reteaua metropolitana de fibra optica din Bucuresti, ca urmare a unor „taxe abuzive” si „preferentiale” impuse de NetCity Telecom, concesionarul acestui proiect”.
Acesta a acuzat ca NetCity Telecom a inventat treptat tot felul de taxe abuzive precum taxa de bransament, fiind avantajati marii operatori: RCS si UPC au tarife lunare de bransament la retea de 7,5 euro, in conditiile in care ceilalti platesc tarife de minim 10 euro. Asociatia a deschis litigiu la autoritatea de reglementare in Comunicatii, iar in luna aprilie 2013 va avea o intalnire cu Neelie Kroes, Comisarul European pentru Agenda Digitala.
In replica, Autoritatea de Reglementare in Comunicatii (ANCOM) a precizat ca a primit atributii legale in ceea ce priveste acordarea avizului conform pentru proiecte precum Netcity abia la finalul anului 2012 si ca, oricand de la semnarea contractelor cu NetCity, ANISP ar fi putut sesiza Consiliul Concurentei pentru comportament abuziv. Primaria Bucuresti (PMB) a cerut aviz conform pentru NetCity din noiembrie 2012, iar la solicitarea ANCOM, in data de 15 ianuarie 2013, PMB a completat cererea initiala cu o serie de documente esentiale.
De asemenea, NetCity Telecom a replicat ca produsele Netcity sunt publice si aplicate operatorilor intr-un mod transparent si ca nu exista diferente de genul 7.5 euro/km vs. 85 euro/km si ca analiza Consiliului Concurentei nu a indicat pozitie de monopol.
In plus, Consiliul Concurentei a demarat in luna martie din acest an o analiza de piata (investigatie utila de cunoastere a pietei) pe segmentul serviciilor de acces la infrastructura de telecomunicatii din Bucuresti pentru a identifica care este puterea de piata a fiecaruia dintre operatorii relevanti.
- „Vom analiza la nivel de Bucuresti care este pozitia principalilor jucatori: NetCity si alternativele, pentru ca au retele si Romtelecom si RCS&RDS si mai este si reteaua viitoare LTE care poate asigura transport de date, a precizat recent Mircea Valentin, vicepresedintele Consiliului Concurentei.
Oficialul a spus ca autoritatea s-a autosesizat in acest caz, deranjata de „vaicarelile” constante ale unora care nu au venit niciodata cu date concrete.
- Romtelecom spune ca isi inchiriaza in anumite conditii propria canalizatie altor operatori
Contactati de HotNews.ro, oficialii Romtelecom au precizat faptul ca in prezent inchiriaza canalizatia proprie si altor operatori.
- „Inchirierea canalizatiei Romtelecom catre alti operatori este posibila in masura in care capacitatea si structura canalizatiei existente permit acest lucru. In acest context, cererile de acces in canalizatie sunt la acest moment analizate individual si, in masura in care este posibil, sunt oferite solutii de acces individualizate”, au precizat pentru HotNews.ro oficialii Romtelecom.
Despre NetCity
Contractul de concesiune a retelei de fibra optica din Capitala a fost incheiat intre municipalitate (Primaria Bucuresti – PMB) si UTI Systems in luna iunie 2008 si prevede realizarea unei infrastructuri subterane de suport pentru sistemele de comunicatii electronice, care ar urma sa inlocuiasca structura actuala de comunicatii prin cablu, care foloseste stalpii apartinand Electrica si RATB. NetCity Telecom este o societate de tip SPV (societate vehicul) infiintata special de UTI Systems pentru a gestiona acest proiect.
Reteaua ar trebui sa ofere conducta-suport pentru retelele operatorilor (in conducte vor putea fi instalate cabluri (fibra optica sau cupru) pentru coborarea in subteran a celor montate, in prezent, aerian), precum si fibra optica neoperata (dark-fiber), pusa la dispozitia operatorilor pe traseele solicitate de acestia.
UTI trebuie sa investeasca peste 300 milioane de euro pentru realizarea infrastructurii de fibra optica, aceasta urmand sa fie inchiriata ulterior firmelor interesate sa ofere servicii consumatorilor prin intermediul retelei subterane. Contractul de concesiune este incheiat pe o perioada de 49 de ani.
Primaria Municipiului Bucuresti pune la dispozitie spatiul public, incaseaza o redeventa anuala in cuantum de 12% din veniturile asociate inchirierii de infrastructura si devine proprietarul si administratorul NetCity la finalul perioadei de concesionare.
Conform normelor metodologice, detinatorii, administratorii de retele de comunicatii au obligatia de a prezenta Primariei Bucuresti in termen de 30 de zile de la data comunicarii finalizarii unui tronson al retelei metropolitane NetCity, documentele referitoare la locatia unde isi vor reamplasa reteaua in subteran. In 60 de zile de la data comunicarii finalizarii unui tronson NetCity, operatorii telecom au obligatia de a-si amplasa in subteran retelele aeriene aflate pe acel traseu.
Normele mai prevad ca dupa expirarea a 120 de zile de la finalizarea unui tronson, retelele de comunicatii electronice si echipamentele aferente care nu sunt amplasate in subteran, fie in canalizatie proprie, fie in canalizatia NetCity vor fi dezafectate.